Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara-Timpark vă reamintește modalitatea de plată în parcările cu tarif progresiv din zona Verde, pentru a evita situațiile neplăcute în care ați putea fi sancționați pentru folosirea incorectă a modalităților de plată.
“În cazul în care vă aflați într-o parcare din zona Verde cu tarif progresiv, modalitatea de plată prin SMS se face astfel:
1. Pentru prima oră de staționare, trebuie să trimiteți un SMS la numărul 7406, cu textul „121 nr. mașină” (de exemplu, 121 TM00ABC). Acest mesaj va fi taxat cu 0,89 € (TVA inclus).
2. Pentru a doua oră de staționare, trebuie să trimiteți un SMS la același număr, 7406, cu textul „122 nr. mașină” (de exemplu, 122 TM00ABC). Acest mesaj va fi taxat cu 1,13 € (TVA inclus).
3. Pentru a treia oră de staționare, trebuie să trimiteți un SMS la același număr, 7406, cu textul „123 nr. mașină” (de exemplu, 123 TM00ABC). Acest mesaj va fi taxat cu 1,31 € (TVA inclus).
4. Începând cu a patra oră de staționare și în cazul în care doriți să stați mai mult de 4 ore, trebuie să trimiteți un SMS la 7406 cu textul „124 nr. mașină” (de exemplu, 124 TM00ABC). Acest mesaj va fi taxat cu 1,55 €/oră (TVA inclus). Dacă parcați pentru mai mult de 4 ore, repetați pasul 4 pentru fiecare oră suplimentară. Mesajele pot fi trimise concomitent sau la finalul fiecărei ore tarifare“, se arată într-un anunț al Timpark.
Toate aceste informații se regăsesc și pe panourile ce delimitează zonele de parcare din sistemul Timpark.
“Plata parcării folosind aplicația TPARK, prin intermediul cardului bancar (Visa sau Mastercard) sau a unui voucher achiziționat în prealabil de la sediul Timpark sau din aplicația TPARK, pentru această zonă se face în felul următor: după înregistrarea în aplicație, în secțiunea Parcare, se va selecta Plătește parcarea în Timișoara, asigurându-vă că numărul de înmatriculare al autovehiculului este introdus corect, iar la Zonă selectați ZONA VERDE TARIF PROGRESIV“, mai arată TimPark.
Atenție! Plata este considerată validă doar după primirea SMSului de confirmare!
Străzile pe care se aplica tariful progresiv sunt:
1. Piața Huniade (parcare Modex);
2. Nikolaus Lenau (parcare Hotel Central);
3. Bulevardul Ion C. Brătianu;
4. Carol Telbisz;
5. Bulevardul Republicii (denumire nouă: Bulevardul Regele Mihai I);
6. Proclamația de la Timișoara;
7. Piața Sfântul Gheorghe (denumire nouă: Bulevardul Regele Mihai I).
Taxarea în aceste parcări se face de LUNI până VINERI între orele
08:00 – 20:00 și SÂMBĂTĂ între orele 08:00 – 17:00.
“Serviciul nostru dorește să vă faciliteze parcarea în Municipiul Timișoara și să vă ofere informații clare și precise pentru a evita eventualele neplăceri. Respectând procedura de plată în parcările cu tarif progresiv, veți putea să vă bucurați de vizita sau întâlnirea dumneavoastră fără griji. La introducerea zonei Verde cu tarif progresiv pe străzile menționate mai sus, s-a avut în vedere interesul public din aceste zone, în sensul decongestionării traficului în zonă sau posibilitatea parcării autovehiculelor mai ușor, ținând seama de faptul că aceste străzi se află situate în centrul orașului, zona cea mai aglomerată a Municipiului Timișoara“, mai arată sursa citată.
Pentru orice informații suplimentare sau nelămuriri, vă invităm să accesați site-ul wwww.timpark.ro sau să sunați la numărul de telefon 0256493393. (P)