Un tânăr beat și fără permis de conducere a furat o mașină și a făcut accident în Timiș

Polițiștii Secţiei 9 Rurală Jebel au fost sesizați joi prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras un autoturism din localitatea Cadar și s-ar fi îndreptat spre orașul Buziaș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat autoturismul pe raza localității Otvești, din județul Timiș, abandonat în afara părții carosabile, prezentând urme de distrugere, iar în zona adiacentă vehicului a fost depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care ar fi condus autoturismul. În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule„, transmite IPJ Timiș.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, furt în scop de folosință și distrugere din culpă.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole