Timișoara: trei bărbați reținuți fiind acuzați de tâlhărie și purtare abuzivă, fapte săvârșite în Gara de Nord

Polițiștii Secției Regionale a Poliției Transporturi Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut trei bărbați, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și purtare abuzivă. Ulterior magistrații au dispus măsura arestării preventive.

În fapt, la data de 03.02.2024, polițiștii Biroului Județean de Transporturi Timiș au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, în momentul în care se afla în stația CF Timișoara Nord mai multe persoane l-ar fi lovit și i-ar fi sustras mai multe bunuri. În urma investigațiilor efectuate, în aceeași zi polițiștii au identificat 4 bărbați, în vârstă de 22, 23, 45 și 68 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat parțial. În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 07.02.2024, cei 3 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Azi, 08.02.2024, aceștia au fost prezentați în fața magistraților, care au dispus pentru cei trei bărbați măsura arestării preventive pentru 30 de zile“, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările și fața de bărbatul, în vârstă de 45 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de purtare abuzivă.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale Timișoara și al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J Timiș.

Cei trei bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole