Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 44 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut miercuri, 16 iulie, în jurul orei 15:40. O femeie de 71 de ani, care se deplasa pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu, a fost atacată de o persoană necunoscută, care i-a smuls două plase din mâini și a fugit spre strada Dropiei.
Victima a încercat să-l urmărească, însă, când l-a ajuns din urmă, agresorul a lovit-o și i-a furat și telefonul mobil, reușind apoi să fugă într-o direcție necunoscută.
La scurt timp după incident, polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au identificat și depistat suspectul, un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Timișoara. Cercetările au fost preluate de Biroul de Investigații Criminale, care a stabilit, în urma probatoriului, că acesta se face vinovat de comiterea faptei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru a se stabili întreaga activitate infracțională a acestuia.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, au transmis reprezentanții Poliției.
Foto: arhiva
