Timișoara: tăierea cablurilor de pe stâlpi continuă luni pe tronsonul Cluj – Arieș

Operațiunea de tăiere a cablurilor de pe stâlpi ajunge săptămâna viitoare într-o altă zonă importantă din Timișoara. Astfel că, primăria anunță că luni, 3 aprilie, de la ora 22:00, acțiunea de eliminare a cablurilor aeriene amplasate ilegal continuă pe tronsonul Cluj – Arieș.

Menționăm că operatorii au fost înștiințați, de-a lungul ultimilor ani, atât la ședințele organizate săptămânal cu reprezentanții firmelor cât și prin notificări scrise, cu privire la obligativitatea dezafectării cablurilor aeriene și trecerii lor în subteran. Acțiunea primăriei include dezafectarea colierelor, panourilor publicitare și a fibrei optice și este realizată cu sprijinul STPT. În caz de vreme nefavorabilă, acțiunea va fi reprogramată”, transmite Primăria Timișoara.

De la începutul anului, s-a intervenit pentru tăierea cablurilor pe Calea Circumvalațiunii, Calea Aradului, Calea Sever Bocu și strada Amurgului.

În lunile care urmează, acțiunile de îndepărtare a cablurilor aeriene vor continua pe Calea Martirilor, Piața Consiliul Europei, Zona Piața 700 și străzile adiacente, Strada Sf. Apostoli Petru și Pavel și Calea Dorobanților.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole