Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara anunță că, în această perioadă, asigură tratament și îngrijiri medicale pentru 17 persoane vârstnice provenite din centre rezidențiale din județul Timiș, aflate recent în atenția autorităților.
Pacienții sunt diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, condiții stricte de igienă și supraveghere medicală atentă. Toate cele 17 persoane sunt internate în cadrul Secției de Dermatovenerologie, unde beneficiază de monitorizare permanentă și îngrijiri adaptate vârstei și stării de sănătate.
Reprezentanții spitalului precizează că situația este gestionată în condiții de control medical strict, fără a afecta activitatea curentă a unității sanitare. Evoluția pacienților este atent monitorizată, iar tratamentele sunt ajustate în funcție de răspunsul terapeutic.
Internarea vârstnicilor a avut loc în urma unor controale desfășurate la începutul lunii decembrie la un centru rezidențial din Lenauheim și la o locație din Cenad, unde autoritățile au identificat aproximativ 90 de persoane cazate fără forme legale. În urma neregulilor constatate, s-a dispus relocarea acestora și acordarea asistenței medicale necesare persoanelor cu probleme de sănătate.
