Membră a comunității academice a Universității de Vest din Timișoara și laureată a titlului de Doctor Honoris Causa UVT, doamna Simona-Mirela Miculescu a încheiat un mandatul diplomatic la președinția cele de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, în care a adus o contribuție semnificativă la consolidarea vizibilității internaționale a României și la promovarea valorilor educației și culturii.
„Mandatul doamnei Simona-Mirela Miculescu la conducerea celei de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO a fost marcat de o viziune echilibrată și constructivă, fondată pe demnitatea reprezentării, promovarea educației, a culturii și a cooperării internaționale. O felicit pe distinsa diplomată română, membră a comunității academice UVT, pentru prestanța diplomatică demonstrată în acest mandat de succes la UNESCO”, a declarat prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.
Pe durata mandatului său, instituția UNESCO a lansat cel mai amplu program de digitalizare a arhivelor sale, în valoare de șase milioane de dolari. Proiectul prevede restaurarea și digitalizarea a peste 2,5 milioane de pagini de documente, 165.000 de fotografii și mii de ore de înregistrări audio și video, inclusiv celebrul dialog dintre Albert Einstein și Sigmund Freud din 1932. Inițiativa a fost descrisă de observatori internaționali drept „un act de salvare a memoriei intelectuale a umanității”, ilustrând profilul transformator al mandatului Simonei-Mirela Miculescu – un model de viziune orientată spre acțiune, pledoarie pentru cunoaștere și cultură.
În prelegerea susținută la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al UVT, în 2019, doamna ambasadoare afirma: „Nimic nu înlocuiește excelența, nici măcar succesul”, dedicând distincția întregii diplomații românești. Tot atunci, transmitea studenților un mesaj devenit reper: „Fiți lideri dinamici, creativi și responsabili azi, nu doar în viitor! ONU și lumea au nevoie de voi!”.
Rectorul UVT a subliniat și în acest context legătura dintre valorile promovate de ambasadoare și spiritul universității: „Comunitatea academică a UVT își exprimă admirația și recunoștința pentru modul exemplar în care doamna ambasadoare Simona-Mirela Miculescu a reprezentat România în lume, pentru fidelitatea cu care a apărat valorile păcii și ale educației și pentru cum a promovat, prin întreaga sa carieră, idealurile umanismului și cooperării internaționale. Doamna ambasadoare a dovedit că demnitatea, competența și sensibilitatea culturală pot fi cea mai frumoasă formă de patriotism.”
În semn de recunoaștere a mandatului său, la sediul UNESCO din Paris a avut loc o Seară de gală românească, sub genericul „Sufletul României – să celebrăm împreună patrimoniul cultural”. Evenimentul, dedicat încheierii președinției doamnei Miculescu, a fost marcat de un spectacol de folclor susținut de Ansamblul profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, oferind publicului parizian o veritabilă celebrare a tradițiilor românești.
