Timișoara: șase medici chirurgi şi o asistentă medicală de la Spitalul Municipal cercetați sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată – sunt anchetate 40 de cazuri de șpagă

Şase medici chirurgi şi o asistentă medicală din cadrul Spitalului Municipal Timișoara sunt cercetați sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită în formă continuată (multiple acte materiale), (…) respectiv dare de mită, (…) fiind vizată, în principal, presupusa activitate infracţională a 6 medici chirurgi şi a unei asistente medicale din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara – Clinica de Chirurgie Generală 2 – Oncologie„, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.

Astfel, procurorii spun că primul inculpat, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Municipal Timişoara, în perioada 15 aprilie 2022 – 19 iulie 2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 10 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În privinţa celui de-al doilea inculpat, anchetatorii arată că, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie a aceluiaşi spital, în perioada 19 aprilie 2022 – 23 iulie 2024, a primit diferite sume de bani de la 9 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Municipal Timişoara.

Faţă de al treilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul aceleiaşi clinici, în perioada 23 mai 2022 – 8 iulie 2024, a primit diferite sume de bani de la nouă pacienţi (sau aparţinători ai acestora), precizează sursa menţionată.

Un al patrulea medic este acuzat că, în perioada 25 mai 2022 – 18 iunie 2024, a primit diferite sume de bani de la şapte pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Municipal Timişoara.

Cel de-al cincilea medic inculpat în acest dosar a primit, în perioada 15 aprilie – 23 iulie 2024, diferite sume de bani de la patru pacienţi (sau aparţinători ai acestora), iar cel de-al şaselea medic este acuzat că a primit, în data de 29 mai 2024, de la aparţinătorul unei paciente, un plic care conţinea suma de 100 lei, spun procurorii.

Totodată, o asistentă medicală din cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Municipal Timişoara este acuzată că, în perioada 19 iulie 2022 – 16 iulie 2024, a primit diferite sume de bani de la şase pacienţi (sau aparţinători ai acestora) fără a fi îndreptăţită la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cercetările în prezentul dosar au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Arad, în cooperare cu Direcţia Anchete din cadrul DGA, cu sprijinul SJA Hunedoara, SJA Caraş-Severin şi SJA Timiş.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole