Deputatul de Timiș, șef la PSD și președinte al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, fost șef al PSD Timiș, filială pe care o conduce și la ora actuală printr-un interpus, actualul șef al CJ Timiș, Alfred Simonis, atunci când a fost numit ministru al Transporturilor, minister pe care cel mai probabil îl controlează și la ora actuală printr-un alt interpus, actualul băiețel speriat al ministrului, Ciprian Șerban, și-a luat la București o întreagă cohortă de colaboratori.
Nici nu are rost să intrăm în discuția despre caracterele acelor oameni, le bănuiți, dar ele pot sugera altceva, după zicala „spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești” sau zicala „cine se aseamănă …se adună„.
Ei bine, unul dintre vitejii înrolați în oastea lui Sorin Grindeanu, Ayatollahul, liderul spiritual a ce a mai rămas din social-democrația timișeană, a fost și este și Cristian Anton, membru al PSD Timiș.
Cristian Anton este genul de personaj lângă care nicio persoană cât de cât decentă nu ar sta, nici măcar nu ar dori să împartă același trotuar.
Dar, pentru Sorin Grindeanu, Cristian Anton a fost și este un fel de mână dreaptă, una, nu singura.
Un reportaj al publicației Snoop de joi ne arată însă și beneficiile colaborării lui Cristian Anton cu Sorin Grindeanu: 10.000 de euro pe lună sau pe pământ mai exact.
Astfel, potrivit publicației, Cristian Anton, 57 ani, a declarat venituri de la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, podul de la Calafat, Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și o companie de apă din Călărași, scrie publicația SNOOP.
Este un apropiat al șefului PSD, Sorin Grindeanu, căruia i-a fost coleg de consiliu local acum aproape două decenii, apoi i-a devenit șef de cabinet.
- Din suma totală, aproape jumătate e indemnizația de la firma Danube Bridge, cea care gestionează podul de la Calafat, unul dintre cele două de peste Dunăre spre Bulgaria.
- El a fost numit membru în consiliul de supraveghere al companiei în timpul mandatului lui Sorin Grindeanu de ministru al Transporturilor (2021-2025), ajuns acum președintele Camerei Deputaților.
- Întrebat cum își împarte timpul între cele cinci locuri de muncă, Anton a declarat pentru Snoop: „Cum își împarte orice gospodar”.
- Declarația sa de avere a dispărut de pe site-ul Ministerului Transporturilor miercuri, 27 august, a doua zi după ce a fost sunat de reporterul Snoop.
Un post în consiliul de supraveghere al companiei care gestionează funcționarea podului de peste Dunăre de la Calafat, județul Dolj, este remunerat cu echivalentul a opt salarii minime pe economie.
Podul a fost inaugurat pe 14 iunie 2013. În aceeași lună a fost înființată societatea Danube Bridge Vidin Calafat AD, companie cu sucursala la Calafat (România) și Vidin (Bulgaria).
Din echipa consiliului de supraveghere al firmei fac parte doi bulgari și doi români. Cristian Anton este unul dintre ei, apropiat al fostului ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu, în mandatul căruia a și ajuns în această poziție, în 2022.
Conform declarației de avere, depuse în 2025, Anton a câștigat doar din indemnizația de la firma Danube Bridge suma de 256.000 lei. Adică aproximativ 21.000 lei net (4.200 euro), pe lună.
Venituri din cinci surse
În declarația de avere din 2025, aferentă anului 2024, depusă ca director de cabinet la Ministerul Transporturilor, a declarat următoarele sume:
- 273.000 lei de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), salariu, director juridic, din 2012;
- 56.000 lei de la Ministerul Transporturilor, salariu, șef de cabinet, din 2021;
- 28.000 lei de la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara, indemnizație, membru Consiliu de Administrație, din 2021;
- 256.000 lei de la Danube Bridge Vidin Calafat, consiliu de supraveghere, indemnizație, din 2022;
- 24.000 lei de la Ecoaqua SA, Consiliu de Administrație, indemnizație, 2023-2024.
În total, suma se ridică la 637.000 lei, adică 125.000 euro. Peste 10.000 euro pe lună. Și asta din trei județe aflate în trei zone diferite ale României: Dolj – Oltenia, Timiș – Banat și Călărași – Muntenia. Plus Municipiul București.
Suma totală este de aproape patru ori mai mare decât declara în 2022, când câștiga bani din două locuri, ARR și Aeroportul Traian Vuia, puțin peste 160.000 lei în total.
Cristian Anton: „Declarația e publică, bine?”
Contactat de Snoop, Cristian Anton a fost întrebat despre cum își împarte timpul între cele cinci locuri de muncă.
„Cum își împarte orice gospodar timpul pentru mai multe activități”, a declarat Cristian Anton.
Despre ce face la fiecare loc de muncă în parte, Cristian Anton a declarat că „cele mai multe sunt consilii de administrație. Sunt două locuri de muncă (pe) care le am. Unul cu jumătate de normă și unul este cu normă întreagă”.
Despre indemnizația de la podul de la Calafat, sumă care se apropie de salariu, el a mutat responsabilitatea în Bulgaria: „întrebați-i pe cei din Bulgaria, pentru că societatea este în Bulgaria, nu în România”.
Anton a încheiat convorbirea după ce a fost întrebat despre suma de 10.000 euro adunată, lunar, din venituri.
„Haideți că deja divagăm… și deja mă frustrează chestiunile astea că trebuie să discut despre chestiunile astea (pe) care le-am declarat. Dumneavoastră să faceți o chestiune jurnalistică cum știți dumneavoastră mai bine. Eu vă mulțumesc de telefon și, dacă doriți, discutăm despre alte chestiuni… bine? Declarația e publică, bine?” – Cristian Anton
Miercuri, 27 august, a doua zi după ce a fost sunat de Snoop, declarația sa a dispărut de pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Cine este Cristian Anton
Cristian Anton, 57 ani, este de profesie jurist și are o carieră care se intersectează în mai multe rânduri cu actualul președinte PSD.
Anton și Sorin Grindeanu sunt apropiați încă de acum două decenii, când erau consilieri locali la Timișoara. Ambii făceau parte din Partidul Social Democrat.
În iunie 2008, într-o ședință la care a luat parte și Anton, Grindeanu ajungea viceprimar.
În 2009, Cristian Anton a renunțat la mandatul de consilier local pentru șefia Oficiului Protecției Consumatorilor Timiș (OPC), unde a fost propus de PSD Timiș.
Grindeanu îi lua apărarea în presa din Timișoara
Din această poziție, chiar Sorin Grindeanu îi va lua apărarea într-un conflict iscat cu Prefectura Timiș.
Astfel, după ce Anton a recunoscut că i-a blocat garajul prefectului, aflat în aceeași curte cu sediul PSD Timiș, aceștia au intrat într-un conflict în care s-a implicat, de partea lui Anton, și Grindeanu.
Supărat că șeful OPC și fostul său coleg de consiliu nu este primit la ședințele Prefecturii, Grindeanu a anunțat ziariștii că-i va bloca și el mașina prefectului.
„Garajul e pe teren privat, nu public. Abia aștept să-mi dea cineva amendă, să-i dau în judecată”, spunea Grindeanu, citat de Renașterea Bănățeană în 2009.
Îi ajunge șef de cabinet
A urmat apoi o perioadă în care Anton a ocupat postul de director juridic în cadrul grupului de firme MIR între 2010 și 2011, condus de omul de afaceri Neculai Miron.
În 2012, a ajuns director al direcției juridice la Autoritatea Rutieră Română, instituție la care lucrează și în prezent.
Odată cu numirea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor în noiembrie 2021 în Guvernul Ciucă, Anton apare în poziția de director de cabinet.
Tot în această perioadă, în decembrie 2021, conform termene.ro, este numit în consiliul de administrație al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.
Din 2023, el primește indemnizație și de la firma Ecoaqua SA, unde este membru în consiliul de administrație conform datelor din declarațiile de avere depuse la Agenția Națională de Integritate (ANI).
Compania se află în subordinea Consiliului Local și Județean Călărași și Consiliilor Locale Urziceni, Oltenița, Budești, Lehliu-Gară și Fundulea.
CV: studii la Colegiul Național de Apărare, facultate la Craiova și Oradea, master la Lugoj și la Înaltul Comisariat ONU
În CV-ul depus pe pagina oficială a Aeroportului Timișoara, Cristian Anton susține că e licențiat atât în finanțe-bănci, cât și în științe juridice la două universități diferite: Nicolae Titulescu din Craiova (1998) și Universitatea din Oradea (2002).
Apoi, a inclus în rubrica educație și formare trei programe de masterat, la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (2002), Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj (2004) și Institutul Diplomatic Român (2011), ultimul în diplomație și securitate.
În 2015 Anton a ajuns la Colegiul Național de Apărare, la un curs denumit „Probleme actuale ale securității naționale”. Conform site-ului oficial al CNAP, cursul durează 24 de săptămâni, adică jumătate de an.
Dar are și un doctorat în drept, obținut în 2010, fără să specifice universitatea. Teza sa a fost coordonată de profesorul universitar Dumitru Mazilu, fost cadru al aparatului comunist, ajuns după Revoluție lider FSN, apoi critic al lui Ion Iliescu.
Snoop l-a contactat și pe Sorin Grindeanu, care nu a răspuns solicitării publicației.
