Primăria Timișoara continuă procesul de planificare urbană pe termen lung prin demararea lucrărilor pentru noul Plan Urbanistic General (PUG), intitulat „Timișoara 2040”, document strategic care va stabili direcțiile majore de dezvoltare ale orașului pentru următoarele decenii.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Timișoara, în cadrul unui eveniment desfășurat la Cinema Studio, unde a fost prezent și primarul Dominic Fritz.
Noul PUG urmărește conectarea Timișoarei cu localitățile periurbane, dezvoltarea inelelor de circulație, extinderea și integrarea rețelei verzi-albastre (inclusiv culoarul Bega – Behela – Pădurea Verde), dar și crearea de noi parcuri urbane majore. De asemenea, documentul prevede modernizarea infrastructurii pentru educație și sănătate, precum și restructurarea fostelor zone industriale și dezvoltarea unor noi spații dedicate industriilor viitorului.
Potrivit Primăriei, „Timișoara 2040” va corela investițiile publice strategice, va asigura predictibilitate pentru mediul privat și va integra principalele direcții de finanțare europeană, urmând să devină un instrument central în planificarea dezvoltării orașului.
