Timișoara: Piețele Doina și Girocului verificate de polițiștii locali – s-au dat 22 de amenzi

Polițiștii locali au continuat acțiunile, cu efective mărite și cu sprijinul polițiștilor locali de la serviciile specializate, în piețele din oraș. S-a verificat modul în care se respectă legislația pe diverse domenii de activitate, în astfel de zone special amenajate.

Joi au fost verificate Piața Girocului și Piața Doina, unde au fost constatate o serie de nereguli, de la neprezentarea documentelor de către unii comercianți, neafișarea de prețuri, vânzare în alte locuri decât cele stabilite în acest sens, aruncarea de resturi pe domeniul public, dar și oprirea și staționarea neregulamentară în perimetrul piețelor.

Totodată, societatea AgroTim Șag din Piața Doina și societatea Piețe SA pentru locația din Piața Girocului, au fost sancționate cu câte 2500 lei pentru deficiențe pe linia colectării selective a deșeurilor. În total, au fost aplicate 22 de sancțiuni în valoare totală de 13.660 lei„, transmite Poliția Locală Timișoara.

Verificările vor continua și în perioada următoare și în alte piețe din oraș. 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole