Timișoara: peste 250 de colindători din tot județul vor aduce culoare și bucurie pe străzile orașului – Alaiul Colindătorilor cu cele mai frumoase tradiții și obiceiuri de Crăciun

Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă:  sunt doar câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei, la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii.

Peste 250 de colindători din județul Timiș vor sosi la  Timișoara în 19 decembrie 2024 pentru a celebra sărbătoarea Crăciunului. Dubași din Pietroasa, Curtea, Fârdea, Margina, colindători din Buziaș, Comloșu Mare, Palatul Copiilor și Bârna, precum și Fanfara Bega sau Ansamblul folcloric ”Junii Timișului” vor aduce bucuria și tradițiile de Crăciun la Timișoara”, se arată într-un comunicat de presă.

Joi, 19 decembrie 2024, la ora 12:00 alaiul se va deplasa în ritmul dubelor de la sediul Palatului Administrativ din Timișoara către Piața Victoriei.

Colindătorii vor susține un program artistic în fața Catedralei Mitropolitane, de unde se vor îndrepta spre Mitropolia Banatului.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Se oprește apa caldă în zona Calea Aradului

Colterm anunță că luni, 19 iulie, se va întrerupe furnizarea apei calde în zona Calea Aradului. „În vederea efectuării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole