Timișoara: peste 2.000 de persoane au participat la Concerto di Natale – Biserica Millennium a devenit neîncăpătoare la maratonul unui spectacol muzical impresionant

Joi, de la ora 20, Timișoara a fost martorul unui spectacol muzical impresionant în cadrul celei de-a XVI-a ediții a „Concerto di Natale”, desfășurat în atmosfera solemnă a Bisericii Millennium.

Evenimentul, organizat de Asociația Fucina Italica Francesco Griselini și Confindustria România, a avut o audiență de peste 2000 de persoane, creând o atmosferă magică și plină de emoție.

Biserica Millennium a devenit neîncăpătoare încă cu câteva ore înainte de începerea concertului. Momentul mult așteptat a venit în jurul orei 20, atunci când corul și orchestra s-au pregătit să ofere o experiență muzicală memorabilă. Spectacolul a fost condus de maeștrii Enrico Cannata și Iosif Todea, personalități remarcabile în lumea muzicii clasice. Orchestra, compusă din muzicieni talentați de la cele mai importante instituții culturale din Timișoara, inclusiv elevi ai Liceului de Muzică, a fost condusă de maestrul Enrico Cannata. Corul Excelsior a fost dirijat de maestrul Iosif Todea și a impresionat audiența cu armonia și expresivitatea sa remarcabile. Cei care nu au avut posibilitatea să participe la eveniment au avut șansa de a se bucura de acest moment unic, deoarece concertul a fost transmis în direct pe site-ul oficial al Asociației Fucina Italica Francesco Griselini și pe portalul de știri Tion. Astfel, muzica sublimă și atmosfera festivă au fost aduse direct în casele celor care au simțit magia sărbătorilor de la distanță“, arată organizatorii.

Asociația Fucina Italica Francesco Griselini și Confindustria România exprimă recunoștința sa față de publicul numeros și față de toți cei implicați în realizarea acestui eveniment de excepție. De asemenea, mulțumim sponsorilor și reprezentanților Episcopiei Romano Catolice Timișoara, fără de care evenimentul nu ar fi putut avea loc. „Concerto di Natale” rămâne un moment anual așteptat și iubit de comunitatea timișoreană, aducând bucurie și frumusețe în inimile tuturor în pragul sărbătorilor de iarnă.

„Concerto di Natale”, a ajuns la a XVI-a ediție în 2023 și reprezintă o poveste de succes care și-a consolidat recunoașterea de-a lungul timpului.

Desfășurat în cadru splendid al „Bisericii Millenium” concertul de Crăciun devine un eveniment unic și special datorită muzicii alese.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole