Timișoara: peste 100 de medici şi 50 de asistente oferă consultații gratuite – 25 de specializări medicale sunt disponibile în cadrul unei campanii de trei zile

Campania ”Împreună pentru oameni ‒ Luminează oraşul prin bine” va avea loc, în perioada 29‒31 octombrie 2023, la Timişoara, în cadrul acesteia 100 de medici, sprijiniţi de 50 de asistente medicale şi studenţi la Facultatea de Medicină, vor oferit consultaţii medicale gratuite în 30 de cabinete organizate într-un spital de campanie.

Potrivit organizatorilor, cei înscrişi pe site-ul www.impreunapentruoameni.ro vor beneficia, în limita locurilor disponibile, de consultaţii gratuite, acoperind 25 de specialităţi, printre care: cardiologie, chirurgie, dermatologie,  ecografie abdominală, eco Doppler, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, medicină generală, neurochirurgie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, stomatologie, screening mamar, urologie etc.

Vor fi disponibili 100 de medici şi 50 de asistente şi studenţi la Facultatea de Medicină, care vor prelua cazurile medicale.

În cadrul evenimentului vor mai avea loc şi activităţi precum: donare de sânge, sprijin material pentru persoanele asistate social şi servicii de taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi.

De asemenea, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean  Timiş, se  vor  susţine  în  şcoli  şi  licee  din Timişoara seminare antiadicţii, pentru dezvoltare personală şi orientare profesională.

Campania ”Împreună pentru oameni ‒ Luminează oraşul prin bine”, iniţiată de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România, are ca scop oferirea de servicii şi evenimente gratuite în domeniile medical, social şi educaţional.

Deschiderea campaniei va avea loc duminică, 29 octombrie, ora 10:00 la la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

Conform organizatorilor au confirmat prezența la deschiderea evenimentului:


-Dl Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara;
-Acad. Prof. Dr. Lazăr Fulger, Președintele Colegiului Medicilor Timiș;
-Dr. Ionuț Căpraru, medic-șef Direcția de Sănătate Publică Timiș;
-Dna Florica Chiriță, Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș;
-Conf. Dr. Vărcuș Flore, coordonatorul campaniei medicale;
-pastor Aurel Neațu, președintele Bisericii Adventiste din România;
-dr. Ana-Maria Zanfir, directorul Departamentului de Sănătate al Bisericii Adventiste din România;
-pastor Dragoș Mușat, directorul Departamentului de Comunicare și Relații Publice al Bisericii Adventiste din România;
-pastor Mihai Maur, președintele Bisericii Adventiste – Conferința Banat.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole