Timișoara: o călăuză pentru traficanții de migranţi prinsă în 2022 a fost abia acum trimisă în judecată – persoana de sex masculin este judecată în stare de libertate

Un bărbat este acuzat de instigare la trafic de migranţi şi a fost trimis în judecată la Tribunalul Timiş, după ce, în calitate de antemergător, a asigurat transportul ilegal a două grupuri de migranţi.

Acesta a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru instigare la trafic de migranţi.

În fapt, s-a reţinut că în data 01.07.2022, inculpatul a determinat o persoană de sex masculin să se deplaseze în loc. Cenei, din jud. Timiş, pentru a prelua şi transporta în zona Freidorf, din Timişoara, 15 persoane de origine indiană şi afgană intrate ilegal în ţară, din Serbia în România, în data de 30.06.2022. Totodată, inculpatul i-a asigurat persoanei de sex masculin paza transportului, acţionând în două rânduri în calitate de antemergător, cu autoturismul marca BMW seria 1, respectiv la ora 05.00, cu ocazia transportării primului grup de 8 migranţi, iar ulterior, la ora 06:00, cu ocazia transportării celui de-al doilea grup de 7 migranţi”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat de presă, de luni.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

Foto: arhiva

Recomandările noastre

Cele mai citite articole