Timișoara: noua maternitate de la Județean va fi inaugurată în câteva luni – investiția PSDobra a costat 14 milioane de euro, fonduri europene

Maternitatea construită lângă Spitalul Județean din Timișoara va putea fi deschisă în primăvara acestui an.

Aici va funcționa și cel mai modern laborator de fertilizare in vitro din România.

Clădirea, construită lângă Spitalul Județean din Timișoara, a fost predată de constructor, iar mobilierul și echipamentele medicale au fost montate în parte.

Șeful CJ Timiș, Alin Nica, estimează că maternitatea, car este proiect al fostei administrații PSD, condusă de Călin Dobra, va începe să funcționeze în martie-aprilie.

Până la mutare, trebuie să punem în funcțiune noile echipamente pe care le-am achiziționat în acest proiect și să le testăm. Asta ne mai ia câteva săptămâni. Ce mai avem de făcut este partea de acreditare și autorizare a noului edificiu. Iarăși, această parte birocratică durează câteva săptămâni. Cert este că această nouă maternitate este practic prima maternitate construită în partea aceasta de vest a țării în ultimii 50 de ani”, a declarat Alin Nica la Radio Timișoara.

Lucrările la noua clinică au început în vara anului 2021, printr-o investiție de 14 milioane de euro, în cadrul unui proiect transfrontalier România – Ungaria.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole