Timișoara: migranți ieșiți de pe câmp, de printre tufe, alergau disperați pe marginea drumului – prinși de polițiștii locali

Trei migranți din India care fugeau pe marginea drumului, pe strada Ovidiu Cotruș au fost prinși de polițiștii locali din Timișoara.

Polițiștii locali aflați în patrulare în zona Calea Șagului, pe strada Ovidiu Cotruș, au observat, duminică noaptea, în jurul orei 01.20, trei persoane care au ieșit de pe câmp, printre tufe, și alergau pe marginea carosabilului, spre strada Ioan Slavici.

Imediat polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, constatând că nu dețineau niciun fel de documente asupra lor. Din discuțiile purtate cu aceștia, s-a stabilit că provin din India și că au trecut ilegal granița dinspre Serbia spre România. Bărbații au fost preluați și predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Anul acesta polițiștii locali aflați în patrulare au depistat peste 120 de migranți pe raza municipiului Timișoara, persoane care provin din țări ca Pakistan, India, Afganistan, Bangladesh, Irak“, se arată într-un comunicat de presă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole