VIDEO. Timiș: scandal și violențe la un festival în Sânnicolau Mare – mai multe persoane s-au bătut și au fost încătușate în timp ce artistul Killa Fonic instigă spectatorii la violență și aruncat cu pietre

Scandal și violențe la Festival Verii din Sânnicolau Mare. VIDEO AICI.

“La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, despre un conflict spontan care ar fi avut loc între doi bărbați, la un festival din oraș. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, respectiv că, în timp ce se aflau la un festival din orașul Sânnicolau Mare, un tânăr și un bărbat s-ar fi lovit reciproc, în incinta unui grup sanitar. După ce au părăsit grupul sanitar, în exteriorul acestuia, și-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare, alergând unul după celălalt. La conflict s-ar fi alăturat și alte trei persoane, care, de asemenea, s-au agresat reciproc. Polițiștii, împreună cu jandarmii sosiți la fața locului, au identificat cinci persoane implicate, care au fost imobilizate și încătușate, fiind conduse la sediul Poliției Orașului Sânnicolau Mare, în vederea continuării cercetărilor. În urma altercației, cele două persoane care ar fi inițiat scandalul, au necesitat acordarea de îngrijiri medicale. Facem precizarea că, pe tot parcursul conflictului, nu s-au folosit obiecte contondente. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice“, a transmis Poliția Timiș.

În același timp, artistul Killa Fonic instigă spectatorii la bătaie, așa cum se poate vedea pe imaginile video surprinse în timpul unui concert, însă nimeni nu a fost lovit.

“În urma imaginilor din mediul online, ce surprind un incident între un artist și o persoană din public, prezentă la concertul acestuia, ce a avut loc aseară în orașul Sânnicolau Mare, vă aducem la cunoștință faptul că la nivelul Poliției Orașului Sânnicolau Mare, nu a fost înregistrată nicio sesizare. Polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului, precum și în vederea luării măsurilor legale, în cazul în care se impun“, a mai precizat IPJ Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole