Pentru șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud aceasta este ultima săptămână de activitate din 2023.
Conform reprezentanților antreprenorului, activitatea pe șantier se va relua începând cu 8 ianuarie 2024.
“Până la finalizarea contractului, în iulie 2024, antreprenorul s-a angajat să aibă o mobilizare mai mare și activitate mai intensă, în condițiile în care a finalizat alte proiecte de infrastructură pe care le avea în lucru în zona de sud a țării. Activitatea la terasamente depinde de condițiile meteo pe care le vom avea în lunile de iarnă. De altfel, în ultima lună, s-au executat doar lucrări la structuri (pasajele și podurile de pe traseu), lucrările la terasamente nefiind posibile din cauza condițiilor meteorologice. Au continuat lucrările de relocare a liniei de înaltă tensiune din zona localității Moșnița Nouă și aprovizionarea depozitelor cu materialele necesare pentru șantier“, a transmis DRDP Timișoara.
Stadiul fizic al șantierului a ajuns la 65%, iar la data rezilierii contractului anterior, în decembrie 2022, progresul fizic al lucrărilor era de 58,26%.
Antreprenorul contractului este asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL (lider de asociere) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE SRL.
Varianta de Ocolire Timişoara Sud (DJ 591 – DN 59 – DN 6) are 25,690 km. Beneficiarul lucrării este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A prin DRDP Timișoara.