Universitatea Politehnica Timișoara începe anul 2026 cu cea mai amplă investiție în cercetare și infrastructură din istoria sa, odată cu semnarea contractelor de finanțare pentru trei proiecte câștigate în cadrul apelului PNRR – IPCEI (Important Projects of Common European Interest), dedicate microelectronicii și tehnologiilor comunicațiilor.
Valoarea totală a finanțării se ridică la 173.727.641,55 lei, aproximativ 34,7 milioane de euro, proiectele urmând să fie implementate în perioada 2026–2028. Prin aceste investiții, Universitatea Politehnica Timișoara se poziționează în avangarda cercetării europene în domenii strategice precum microelectronica, inteligența artificială, sistemele embedded, comunicațiile avansate, fotonica, radarul și tehnologiile pentru industria auto.
Inițiativa IPCEI reprezintă una dintre cele mai ambițioase politici europene, având ca obiectiv consolidarea independenței strategice a Uniunii Europene în domenii tehnologice critice. În acest context, proiectele derulate la Timișoara sunt realizate în parteneriat cu actori industriali de prim rang, precum Aumovio (Continental Automotive) și NXP România.
În cadrul celor trei proiecte vor fi dezvoltate 19 laboratoare noi de cercetare avansată, dotate cu echipamente de ultimă generație. De asemenea, peste 200 de cercetători vor fi implicați în activitățile de cercetare, un accent important fiind pus pe formarea tinerilor specialiști, prin includerea unui număr semnificativ de doctoranzi și masteranzi. Proiectele prevăd și extinderea infrastructurii existente, inclusiv amenajarea unei camere curate pentru cercetările din domeniul microelectronicii.
Cel mai amplu proiect, cu o valoare de peste 102,5 milioane de lei, vizează dezvoltarea de traductoare inteligente eficiente energetic pentru industria auto și presupune înființarea a 10 laboratoare de cercetare. Alte două proiecte, în valoare totală de peste 71 milioane de lei, sunt axate pe percepție, procesare inteligentă, comunicații avansate și utilizarea modelelor de inteligență artificială în domeniul automotive.
Pe lângă componenta de cercetare, proiectele IPCEI vor fi integrate în procesul educațional al universității, oferind studenților acces direct la tehnologii de vârf și la teme de cercetare relevante la nivel internațional. Curricula mai multor programe de masterat și doctorat va fi actualizată în funcție de rezultatele obținute.
Prin implementarea proiectelor IPCEI, Universitatea Politehnica Timișoara urmărește să devină un pol regional de excelență în microelectronică și tehnologii avansate, să consolideze legătura dintre educație, cercetare și industrie și să contribuie direct la dezvoltarea unui ecosistem durabil de inovare, cu impact asupra competitivității industriei românești și europene.
