Timișoara: încep livrările celor 30 de autobuze electrice mici pentru transportul public – în luna mai flota STPT va fi completată cu vehiculele de circa 10 metri și cu o capacitate de minimum 65 de pasageri

Primele autobuze electrice de mici dimensiuni vor ajunge în Timișoara în luna mai, urmând ca livrarea completă să fie finalizată până la sfârșitul anului, potrivit Primăriei.

Primăria Timișoara anunță că, începând din luna mai, vor fi livrate cele 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni achiziționate cu fonduri europene, în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noile vehicule vor completa flota de transport public a orașului și sunt destinate în special traseelor unde fluxul de călători este mai redus, contribuind la eficientizarea serviciului de transport.

Autobuzele au o lungime de aproximativ 10 metri și o capacitate de minimum 65 de pasageri. Acestea sunt complet electrice și sunt dotate cu podea joasă, pentru acces facil, precum și cu sisteme de supraveghere video și de numărare a pasagerilor, menite să crească siguranța și eficiența transportului public.

Livrarea se va realiza etapizat, până la finalul anului, conform reprezentanților administrației locale.

Proiectul este finanțat prin PNRR, Componenta 10 – Fondul Local, și poartă titlul „Achiziția de vehicule nepoluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în zona Timișoara – Runda 2”.

Recomandările noastre