Timișoara: laborator de neuromarketing inaugurat la Universitatea Politehnica – urmărește dezvoltarea competențelor digitale și de cercetare pentru 50 de profesori din mediul preuniversitar

Un laborator modern de neuromarketing, dotat cu echipamente de ultimă generație, a fost inaugurat miercuri, 3 septembrie 2025, la Facultatea de Management în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT).

Evenimentul a avut loc în prezența conducerii UPT, a facultății și a echipei care a contribuit la realizarea proiectului.

Ideea înființării acestui laborator a apărut încă din 2019, în cadrul unui colectiv condus de conf. univ. dr. ing. Sabina Potra, în prezent manager de proiect. Oportunitatea concretizării a venit prin proiectul Digital U2 – Design your future career in challenging times, cofinanțat de Uniunea Europeană și coordonat de Facultatea de Management în Producție și Transporturi. Proiectul are ca parteneri două licee: „Nikola Tesla” din Vârșeț și „Ion I.C. Brătianu” din Timișoara și urmărește dezvoltarea competențelor digitale și de cercetare pentru 50 de profesori din mediul preuniversitar, precum și implicarea directă a 160 de elevi.

Valoarea totală a proiectului depășește 470.000 de euro, dintre care aproximativ 200.000 de euro au fost alocați amenajării și dotării laboratorului. Investiția a inclus echipamente de neuromarketing (eye tracking, EEG, FNIRS), echipamente IT (laptopuri, tablă inteligentă, videoproiectoare, ecrane de proiecție și ecran mobil LED), mobilier personalizat și sisteme de climatizare. În plus, UPT a contribuit cu circa 30.000 de euro pentru infrastructură și instalații.

Existența unor astfel de laboratoare avansate deschide noi perspective pentru cercetare multidisciplinară și colaborări atât cu universități din țară și din străinătate, cât și cu unități de învățământ preuniversitar, pentru modernizarea procesului educațional”, a declarat rectorul UPT, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan.

La rândul său, conf. univ. dr. ing. Sabina Potra a subliniat că laboratorul va deveni punct de plecare pentru noi direcții de cercetare: „Ne propunem dezvoltarea de proiecte în educație, medicină, arhitectură urbană, dar și în domeniul dezvoltării de noi produse. De asemenea, vizăm colaborări internaționale și inițierea unor programe de studii inovatoare, inclusiv în cadrul Erasmus Mundus.”

Prin inaugurarea acestui laborator, Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de lider în integrarea cercetării avansate și a educației moderne, oferind studenților, profesorilor și partenerilor din mediul educațional și economic acces la tehnologie de vârf.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole