Dominic Fritz, prima zi de școală la Generală 1: nu există copii invizibili la Timișoara – am fost într-un cartier cu multe probleme sociale, în clasa a II-a azi au venit 10 copii

Primarul Dominic Fritz a participat la manifestările dedicate deschiderii noului an școlar la Școala Generală 1 din Fabric.

Recunosc că nu sunt foarte confortabil cu prezența oficialităților în prima zi de școală, care trebuie să fie o zi despre și pentru copii. Am dat însă curs invitației Școlii Generale 1 din Fabric pentru a sublinia că nu există școli uitate sau copii invizibili la Timișoara. Este una dintre cele mai vechi școli din oraș, care azi se luptă să ofere o educație de calitate într-un cartier cu multe probleme sociale. Abandonul școlar e un pericol real: în clasa a II-a azi au venit 10 copii.  Le-am adus elevilor bulbi de flori pe care să îi planteze în grădina școlii. Reacția imediată a copiilor a fost că florile au nevoie de soare, de pământ, de apă ca să înflorească. Am răspuns că la fel și ei merită să fie susținuți de profesori, părinți, medici, asistenți sociali și de colegi pentru a-și atinge potențialul. Fiecare copil din Timișoara are ceva valoros de dat comunității. Nu există un copil care să nu aibă un talent, chiar dacă încă nu a fost descoperit. Lor le datorăm un sistem de educație care să-i pună în valoare și să le deschidă șanse pentru viitor. Urez tuturor elevilor un an școlar cu multe oportunități și spor la învățat“, a fost mesajul lui Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole