Unul dintre cei mai importanți cineaști ai fostei Iugoslavii, sloveno-macedoneanul Karpo Godina, va fi invitatul special al cineclubului Ceau, Cinema! din Timișoara. Regizorul va primi un trofeu onorific și va fi celebrat printr-o retrospectivă de trei zile, între 31 octombrie și 2 noiembrie, la Cinema Studio.
Evenimentul face parte din proiectul „Ceau, Cineclub! – toamna 2025”, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul apelului „Timișoara – Obiectiv Cinema”, și este organizat de Asociația Pelicula Culturală.
Programul cuprinde proiecții în versiuni restaurate, subtitrate în română și engleză, disponibile pe cinema-timisoara.ro și la casieria cinematografului.
Retrospectiva va debuta vineri, 31 octombrie, la ora 19:00, cu o ceremonie de acordare a trofeului onorific Ceau, Cinema! 2025, creat de artista Lia Pfeiffer, urmată de proiecția scurtmetrajelor cult realizate de Godina în anii ’60–’70 și de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul. Programul „Cinema, Happiness” include titluri avangardiste precum „Game”, „Dog”, „A.P.”, „The Gratinated Brains of Pupilija Ferkeverk”, „Litany for Happy People”, „About the Art of Love or a Film with 14441 Frames” și „I Miss Sonia Henie”, realizat împreună cu regizori ca Tinto Brass, Miloš Forman, Dušan Makavejev și Frederick Wiseman.
Sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 18:00, cineastul va susține un masterclass de regie și imagine, cu intrare liberă, în limba sârbă și cu traducere în română. Evenimentul se adresează atât profesioniștilor din domeniu, cât și publicului pasionat de cinema.
Tot sâmbătă, de la ora 20:00, este programată proiecția filmului „Life of a Shock Force Worker” (1972), regizat de Bahrudin „Bato” Čengić, la care Godina a fost director de imagine. Filmul, inspirat de viața minerilor din Iugoslavia postbelică, a fost prezentat în versiune restaurată la Festivalul de la Veneția 2023. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul invitat.
Retrospectiva se va încheia duminică, 2 noiembrie, la ora 20:00, cu „Red Boogie” (1982), cel mai cunoscut film al lui Karpo Godina, considerat un clasic al cinematografiei iugoslave. Pelicula urmărește povestea unui grup de muzicieni trimiși să înveselească brigăzile de muncă din primii ani ai comunismului, confruntați cu dilema dintre conformismul socialist și pasiunea pentru jazz, un gen considerat „imperialist”.
Născut în 1943, la Skopje, Karpo Godina este unul dintre marii reprezentanți ai Valului Negru iugoslav, mișcarea cinematografică revoluționară a anilor ’60–’70. De-a lungul carierei, a lucrat în multiple registre – de la avangardă la documentar – și a colaborat în toate fostele republici ale Iugoslaviei, construind o estetică distinctă, recunoscută internațional.
