Timișoara: “Jurnalul interzis“ – lansare de carte a memoriilor marelui om politic Corneliu Coposu –  consemnează întâlnirile cu personalitățile politice ale vremii, cu diplomații străini, acțiuni secrete riscante

Lansarea „Jurnalului interzis” și dezbaterea „Am învățat să fim liberi?” în cadrul Galei Corneliu Coposu, la Timișoara.

În anul 1993 a fost recuperată de la Constanța valiza cu manuscrise a lui Corneliu Coposu, valiză ce fusese ascunsă ca să nu ajungă în mâna Securității. După mai mult de 20 de ani de la găsirea jurnalului, distinsa și remarcabila Doina Alexandru a avut puterea, răbdarea și dedicația totală pentru a face în așa fel încât aceste manuscrise să devină  „Corneliu Coposu – File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983”, carte publicată la Editura Vremea.

Majoritatea însemnărilor lui Corneliu Coposu din acest jurnal ascuns de Securitate timp de peste patru decenii gravitează în jurul unui singur astru: Iuliu Maniu. Consemnează întâlnirile sale cu toate personalitățile politice importante, cu diplomații străini acreditați în România, strategia sa de a scoate tara din alianța cu Germania lui Hitler și a o trece de partea Aliaților, acțiunile secrete riscante întreprinse în acest scop, actul de la 23 August și, în final, încercările disperate ale bătrânului luptător de a-i convinge pe diplomații englezi și americani și pe guvernele lor să nu abandoneze România în ghearele comunismului sovietic”, se arată într-un comunicat de presă.

Duminică, 10 noiembrie 2024 de la ora 17:00 la Memorialul Revoluției din Timișoara va avea loc lansarea celei de-a doua ediții a „Jurnalului Interzis”.

Invitați vor fi: Doina Alexandru și Tudor Călin Zarojanu, iar moderator Cosmin Budeancă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole