Timișoara: încă zece milioane de lei alocați de la bugetul local pentru Colterm – banii reprezintă pierderile suferite de societate din cauza stării proaste a infrastructurii de termoficare

Aleșii din Consiliul Local Timișoara (CLT) au votat, joi, în ședința extraordinară convocată de îndată, aprobarea alocării a zece milioane de lei către societatea locală de termoficare Colterm, pentru acoperirea pierderilor tehnologice induse, aferente anului 2022.

Se aprobă plata sumei de zece milioane de lei inclusiv TVA, reprezentând pierderi tehnologice induse, aferente anului 2022, din prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat„, arată proiectul de lege votat.

Pierderile tehnologice induse ale rețelei de termoficare, în anul 2022, s-au ridicat la peste 100.000.000 de lei din care, s-au achitat 71 milioane de lei, în mai multe tranşe, respectiv, 26 milioane de lei în aprilie 2023; zece milioane de lei în august 2023 şi 35 de milioane de lei, în aprilie 2024.

Pierderile tehnologice reprezintă minusul suferit de Colterm din cauza stării proaste a infrastructurii de termoficare.

În altă ordine de idei, în aprilie, municipalitatea a cumpărat cu 35 de milioane de lei certificate de poluare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole