Timișoara: Games of Science la Universitatea de Vest – aduce în fața publicului zeci de cercetători români

A patra ediție a Games of Science, cel mai cunoscut proiect românesc de popularizare a științei, ajunge la Timișoara pe 3 – 4 aprilie.

În parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), competiția Games of Science invită studenți, masteranzi, doctoranzi și tineri cercetători din Timișoara și din zonele învecinate să participe la un training de opt ore, pe 3 aprilie 2025, după care să vină la concurs, care se va desfășura pe 4 aprilie 2025, pentru a-și prezenta cercetările într-un mod concis și captivant, pe durate de 15, 30, 60 și 180 de secunde.

Cei care doresc să se înscrie o pot face prin completarea formularului disponibil pe www.gamesofscience.org

Anul trecut, concursul național Games of Science a fost câștigat de Otilia Pintilii, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, team leader la Mavis Artificial Heart.

Azi e mai importantă ca oricând comunicarea științei pentru a combate dezinformarea, a inspira decizii informate, a încuraja inovarea și a conecta cercetarea academică cu nevoile reale ale societății. Prin Games of Science, ne propunem să facem acest lucru posibil, oferind tinerilor cercetători oportunitatea de a învăța și de a exersa comunicarea publică între colegi, într-un cadru competitiv și distractiv.” a spus Ada Roseti, președinta Asociației SciPublicForum, organizatoarea Games of Science.

Games of Science este mai mult decât un training sau o competiție. Este o comunitate pentru tineri cercetători care le oferă cadrul propice pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, dezvoltarea competențelor de colaborare, învățarea în grup și de la colegi și, nu în ultimul rând, contextul potrivit de exersare a comunicării publice a subiectelor științifice.

Câștigătorii edițiilor locale primesc premii în cărți și obiecte și se califică pentru finala națională, la care marele premiu include participarea la un workshop internațional de comunicare a științei, în valoare de 2000 de Euro.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole