Timișoara: Festivalul “Ceau Cinema“ propune trei filme ale regizoarei Judit Elek – “Doamna din Constantinopol“, “Poate mâine“ și “Ziua Mariei“ la Cinema Victoria între 17 și 21 iulie

Festivalul Ceau, Cinema o celebrează pe regizoarea maghiară Judit Elek, printr-un focus de trei filme organizat de Asociaţia Pelicula Culturală în parteneriat cu Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București şi Arhiva de Filme din Ungaria.

Este vorba de „Doamna din Constantinopol” (1969), „Poate mâine” (1980) şi „Ziua Mariei” (1984), trei dintre cele mai cunoscute filme ale cineastei, prezentate la festivalurile de la Cannes sau Locarno şi proiectate acum în versiuni restaurate. Retrospectiva va avea loc la Timişoara, la Cinema Victoria, în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Ceau, Cinema! (17-21 iulie), când Judit Elek va primi şi trofeul onorific al festivalului“, arată organizatorii într-un comunicat de presă.

Născută în 1937, Judit Elek este una dintre cele mai intransigente regizoare ale cinematografiei europene. Cu o carieră care se întinde pe şase decenii, ea a realizat deopotrivă filme de ficţiune şi documentare care reflectă atât istoria Ungariei, cât şi realităţi necosmetizate din ţara sa şi poveşti personale.

În „Doamna din Constantinopol” („Sziget a szárazföldön”), debutul său, o femeie în vârstă vrea să-și schimbe apartamentul de două camere cu o locuinţă mai mică, însă furtuna de oameni interesați îi zguduie viața solitară cu întâlniri care o leagă de străini doar pentru o clipă. Filmul este un portret sensibil al singurătății și al relațiilor umane prezentate prin scene cotidiene neobișnuite și cu un umor grotesc delicat. „Doamna din Constantinopol” a avut premiera mondială în 1969 în afara competiţiei la Festivalul de la Cannes, unde filmul a fost prezentat din nou în 2023 în versiune restaurată, în secţiunea Cannes Classics.

În tulburătorul „Poate mâine” („Majd holnap”), un bărbat şi o femeie sunt îndrăgostiţi, numai că fiecare e prins într-o căsătorie nefericită cu altcineva. Dincolo de descrierea unei relaţii intime, filmul este şi un portret al clasei de mijloc urbane şi al clasei sărace rurale din Ungaria comunistă. Filmul a făcut parte din competiţia Festivalului de la Locarno în 1980, unde a primit premiul criticii, FIPRESCI.

Cu „Ziua Mariei” („Mária-nap”), Judit Elek a revenit la Cannes, în 1984. Filmul este bazat pe jurnalul ţinut de Júlia Szendrey, văduva poetului Petőfi Sándor, şi urmăreşte o zi din 1886, când pasiuni din trecut şi prezent ies la iveală la o reuniune de familie, în timp ce femeia este pe moarte din cauza unei boli necruțătoare.

Afișul focusului a fost realizat de artista timișoreană Andreea Dumuţa.

Judit Elek a avut parte de retrospective la Festivalul de la Rotterdam în 2023 şi la Cinemateca Franceză din Paris în 2024.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală.

Co-organizator al retrospectivei: Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole