Timișoara: Festival Internațional de Magie la Sala Constantin Jude, pe 23 octombrie

TIME FOR MAGIC va aduna în 23 octombrie, la Sala Constantin Jude (fostă Olimpia), pe unii dintre cei mai mari magicieni ai lumii, campioni europeni și mondiali.

Proiectul îi aparține iluzionist Lorenzo Cristian.

Timișoreanului i-a încolțit ideea în 2018 când și-a propus să organizeze în orașul de pe Bega, o gală cu numere de excelență în ale magiei. I-a stat în cale pandemia, dar odată cu ridicarea restricțiilor visul său devine realitate și astfel, în 23 octombrie, Festivalul TIME FOR MAGIC intră pe agenda evenimentelor culturale ale Timișoarei. “În Magic Gala Show” vor presta cei mai tari magicieni din lume, campioni internaționali cu care eu am concurat la olimpiadele de iluzionism la care am participat între 2014-2017”, ne promite Lorenzo Cristian.

La olimpiadele de iluzionism sunt 8 categorii: Stage Illusions, General Magic, Manipulations, Mentalism, Comedy Magic, Parlour Magic, Card Magic, Macro Magic.

La Festivalul Internațional de Magie TIME FOR MAGIC de la Timișoara, organizatorii vor aduce pe scenă spectacole din toate aceste categorii cu profesioniști care bat topurile de audiențe online, performează în evenimente sold-out și țin head-urile publicațiilor de specialitate.

Și pentru că misterul și suspansul sunt ingredientele indispensabile unui show de magie, organizatorii vin cu un concept nou de implicare a publicului în festival.

“Ne-am gândit să nu dezvăluim totul de la început, ca să creăm și mai mult suspans și să ne ținem publicul cu sufletul la gură până în ultimul moment. Doar vorbim despre magie. Vrem ca până la anunțarea campionilor să facem o campanie de early booking (rezervare anticipată). Primele bilete cumpărate vor beneficia de reducere 50%. Noi le-am numit “biletele misterioase”, pentru că publicul nu va cunoaște artiștii, ci va fi o surpriză.  Abia după prima rundă de vânzări vom dezvălui rând pe rând numele campionilor care vor participa la gala din cadrul Festivalului de Magie. Asta va aduce după sine și schimbarea prețului de achiziționare a unui bilet.”, Minodora Stancu, manager proiect.

În 23 octombrie 2022, la Sala Constantin Jude (fostă Olimpia), primul festival internațional de magie din Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole