Timișoara: fântânile arteziene din oraș folosite pe post de piscine – oamenii străzii au făcut baie, au spălat haine și au făcut plajă în Parcul Regina Maria

Problema cerșetoriei rămâne în atenția polițiștilor locali care au continuat și în ultimele zile să acționeze pe străzile orașului pentru a-i prelua din stradă pe cei care practică acest mod de a face rost de bani.

Astfel, în ultimele șase zile, 76 de cerșetori au fost strânși de pe raza municipiului Timișoara, unii dintre ei de mai multe ori pe zi, fiind predați la Complexul de Servicii Sociale ”Sfântul Francisc” de pe Str. Telegrafului. De menționat că, deși acolo li se oferă condițiile necesare pentru a avea un trai civilizat, beneficiind de cazare, hrană, asistență medicală gratuite, dar și de îngrijirea pe timp de caniculă, ei preferă să se întoarcă pe stradă, unde își pun viața în pericol, dar creează și disconfort celorlalți cetățeni. Tot mai des, în ultima perioadă, astfel de persoane au fost depistate făcând baie în fântânile arteziene amenajate în oraș. Spre exemplu, zilele trecute patru persoane, între care un minor, au fost depistate făcând baie, spălându-și hainele și consumând alcool în Parcul Regina Maria, fost Parcul Poporului. Cei în cauză au fost sancționați atât conform Legii 61/1991 pentru consumul de alcool pe domeniul public, cât și conform HCL 117/2024 pentru că au făcut baie și au spălat haine în fântâna arteziană. Tot zilele trecute, alte patru persoane, din categoria oamenilor străzii, au fost depistate făcând baie în fântâna amenajată în sensul giratoriu de la Iosefin. Zona este probabil preferată de astfel de persoane, la sfârșit de săptămână, o altă persoană fiind depistată în același loc, în aceeași ipostază. Cei în cauză au fost preluați de polițiștii locali și predați la centrul social de pe Telegrafului. Reamintim că, potrivit HCL 117/2024, scăldatul și aruncarea de obiecte sau substanțe în fântânile arteziere din oraș se sancționează cu amenzi între 1000 și 1500 lei pentru persoanele fizice“, se arată într-un comuniat de presă.

Acțiunile care au drept scop combaterea fenomenului cerșetoriei se desfășoară în continuare în mod susținut, polițiștii locali făcând de fiecare dată apel la cetățeni să NU le mai ofere bani deoarece în acest fel, pe lângă faptul că îi menținem în stradă, vin și din alte zone ale țării.

Printre cei depistați în ultimele zile se numără persoane din localități din județele Hunedoara, Mehedinți, Ilfov,  Gorj, Maramureș, Olt, Bihor, Caraș-Severin, precum și din comune din Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole