Timișoara: expoziția solo BLOOM a artistului Sorin Scurtulescu la galeria de artă META Spațiu – explorează natura multidimensională a florilor

Galeria de artă contemporană META Spațiu deschide expoziția solo a artistului Sorin Scurtulescu, intitulată BLOOM, în data de 7 noiembrie, începând cu ora 18:00.

În cadrul expoziției, Sorin Scurtulescu explorează natura multidimensională a florilor, printr-o reprezentare fluidă și o reconfigurare sensibilă, în care florile sunt smulse din registrul convențional și suspendate într-un proces de dizolvare și devenire continuă.

Artistul surprinde florile într-un moment de imobilitate meditativă, invitând privitorul să exploreze geometria fragilă a acestora și prezența copleșitoare a texturii.

Deși picturile florale au fost considerate, în mod tradițional, frivole și lipsite de greutate conceptuală, practica artistului Sorin Scurtulescu dovedește că ”decorativul” nu este lipsit de concept și că plăcerea nu exclude intelectul. Scurtulescu folosește materialitatea picturală pentru a redimensiona percepția asupra florilor, apelând la un impasto dens și la o tratare atât brutală, cât și delicată a suprafețelor. Jucându-se cu monumentalitatea și arhitectura florilor, artistul creează o dinamică subtilă între prezența și absența peisajului, dezvăluind o tensiune creatoare. Fiecare lucrare devine o forță vie care pune în scenă o discuție mai amplă despre pictură și putere, despre limbaj și semnificație, prin decontextualizarea și denaturalizarea florilor. ”Decorativul” se transformă astfel într-un instrument de explorare a forței imaginii și a stratificării conceptuale prin materialitatea difuză și suprapunerile moi, aproape viscerale, de culoare, aducând în prim plan sensibilitatea crudă a florilor”, au transmis organizatorii.

Expoziția Bloom a artistului Sorin Scurtulescu, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, este o continuare firească a preocupărilor grupului SIGMA pentru studiul naturii. Scurtulescu s-a format la școala cunoscutului membru SIGMA, Constantin Flondor, și a fondat grupul NOIMA care continuă să reconstituie unele dintre performance-urile și cercetările grupului istoric timișorean, dar care este și o platformă pentru artistul Sorin Scurtulescu pentru a-și exprima propriile lui viziuni și experimente artistice. Experimentul este, de fapt, o parte esențială a acestei expoziții. Artistul explorează diverse tehnici, materiale și abordări pentru a aduce în prim-plan conexiunea dintre studiul luminii și al naturii, în special al florilor.

Dincolo de semnificațiile personale, culturale sau religioase pe care florile le-au căpătat de-a lungul timpului, Sorin Scurtulescu creează spații pentru introspecție și descoperire, în care fiecare detaliu este, în același timp, ascuns și dezvăluit. Florile lui Scurtulescu sunt crude, texturale și vii, invitând privitorii să confrunte dualitatea naturii – atât estetică, cât și tulburătoare”, mai arată sursa citată.

Bloom | Sorin Scurtulescu

7.11.24 – 26.01.25

PROGRAM. Timișoara 2023 – Luminary Lab, activități cu ajutorul luminii, Eufonia Festival, vizite ghidate Patrimoniul sub reflectoare, reconstruiri urbane la Observatorul Seismologic

𝐂𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 pentru săptămâna 𝟐𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 –𝟏 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, pentru a ne asigura că nu pierzi niciun moment special al Capitalei Culturale. 👉 𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟐𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭: 𝐎𝐛𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐒𝐞𝐢𝐬𝐦𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 (𝐒𝐞𝐢𝐒𝐦𝐨 𝐋𝐚𝐛) –…

Timișoara: sârbii din oraș se pregătesc de sărbătoare – spectacol la Opera Română cu ocazia Sfântului Sava

Sârbii din Timișoara se pregătesc pentru 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐚𝐯𝐚, care va fi celebrată 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟐𝟕 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞, la 𝐎𝐩𝐞𝐫𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆, începând cu 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟎𝟎. “Vom împărtăși această bucurie alături de…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole