Timișoara: actorul Ion Rizea preia conducerea interimară a Teatrului Național după ce Ada Hausvater a fost numită manager al Teatrului Național din București

Actorul Ion Rizea a preluat, începând cu 1 mai 2026, atribuțiile de conducere și reprezentare ale Teatrul National Mihai Eminescu Timișoara, într-un mandat interimar.

Schimbarea vine în contextul în care Ada Hausvater, cea care a condus instituția din 2005 până la finalul lunii aprilie 2026, a fost numită manager al Teatrului Național din București.

Mandatul interimar al lui Ion Rizea a fost încredințat de Ministerul Culturii și are ca obiectiv asigurarea continuității și stabilității instituției, menținând direcțiile de dezvoltare și performanță consolidate în ultimele două decenii.

Succesul unui teatru de anvergura Teatrului Național din Timișoara se măsoară în egală măsură în aplauzele publicului și în stabilitatea pe care o poate construi din punct de vedere instituțional. Am participat activ, timp de două decenii, la implementarea arhitecturii vizionare a managementului Adei Hausvater, am investit în Teatrul Național toată energia mea, toate aptitudinile mele. Ca om de scenă, ca actor al Naționalului timișorean de aproape trei decenii și ca director general adjunct de două, am – și îndrăznesc să afirm acest lucru fără falsă modestie – o înțelegere exhaustivă asupra mecanismelor de funcționare ale acestui teatru. Ca manager interimar, voi duce mai departe proiectele și direcțiile pe care ni le-am asumat cu toții și mă voi asigura că stabilitatea fundamentală și imaginea teatrului vor păstra aceiași parametri calitativi și de conținut, iar Teatrul Național din Timișoara va însemna și în continuare aceeași voce relevantă în comunitate”, a declarat Ion Rizea.

În ultimele două decenii, Ion Rizea a ocupat funcția de director general adjunct al teatrului, fiind implicat în coordonarea unor proiecte majore, precum dezvoltarea Sălii 2 sau realizarea Atelierelor – Fabrica de decoruri.

Membru al trupei încă din perioada studenției, Ion Rizea este considerat unul dintre actorii reprezentativi ai scenei timișorene, fiind recompensat de-a lungul carierei inclusiv cu premii UNITER.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole