Timișoara se transformă în capitala mondială a caricaturii de presă și a artei vizuale satirice – în perioada 14 octombrie – 7 noiembrie

Sute de artiști de pe șase continente vor expune în Bastionul Theresia în cadrul Salonului Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale spune inițiatorul salonului și principalul organizator, artistul vizual Ștefan Popa Popa’S.

Cea de-a zecea ediție a Salonului Internațional de Artă Vizuală Satirică și Caricatură de Presă din Timișoara va fi în perioada 14 octombrie – 7 noiembrie la Muzeul Național al Banatului și va cuprinde artiști din peste 50 de țări și vor fi peste 500 de artiști din întreaga lume”, a declarat maestrul Ștefan Popa Popa’S, la Radio Timișoara.

Realizarea și prezentarea albumului salonului a fost, în urmă cu câțiva ani, o premieră mondială. Acum a rămas doar unicat în lumea saloanelor de artă, mai spune Ștefan Popa Popa’S.

Ne bucurăm că reușim și anul acesta să edităm albumul salonului. Albumul este scos înainte de eveniment. Suntem singurii din lume care reușim de câțiva ani de zile să facem acest lucru, ceea ce ne onorează și ne bucură, pentru că-n data de 14 va fi pus pe masă la muzeu”, mai spune Ștefan Popa Popa’s.

Salonul Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale se deschide vineri, la ora 16.00, iar până pe 7 noiembrie programul de vizitare va fi între orele 10.00 și 18.00.

Nominalizații și premianții ediției a X-a vor fi prezentați vineri, 14 octombrie, de la ora 16:00, în cadrul conferinței internaționale, transmisa live pe pagina de Facebook Stefan Popa Popa’S.

Se caută manager pentru Casa de Cultură

Se caută manager pentru Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Astăzi, pe site-ul primăriei a fost postat anunțul prin care se organizează concursul de proiecte de manager pentru Casa de…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole