Timișoara: decizie fără precedent – constructorii sunt obligați să refacă toată lățimea străzii după ce au efectuat lucrări ca să nu mai existe zeci de petice

Primăria Municipiului Timișoara impune constructorilor care execută lucrări tehnico-edilitare să refacă toată lățimea străzii, astfel încât, la închiderea șantierelor, de la un trotuar la altul sau pe o bandă, după caz, să nu mai existe zeci de petice. Regulile după care constructorii vor primi permise de intervenție în oraș se înăspresc, după problemele întâmpinate pe durata proiectelor de înlocuire a peste 60 de km de rețele. Lucrările de refacere au fost, de multe ori, superficiale, cu deteriorarea zonei la scurt timp de la închiderea șantierului. Deși au fost amendați în mod repetat, constructorii s-au mobilizat abia după numeroase apeluri și discuții. Pentru a preîntâmpina astfel de situații odată cu noile proiecte de modernizare a rețelelor edilitare, normele sunt modificate. Astfel, pentru a aduce drumul la starea inițială constructorii care extind sau reabilitează rețele vor fi obligați să refacă întreaga bandă de circulație din bordură în marcaj.

În ultimii 3 ani, câteva zeci de kilometri de drumuri, trotuare, spații verzi au fost afectate de schimbarea a 60 de km de rețele de termoficare și apă-canal. La finalizarea lucrărilor am avut situații – și nu puține – în care au rezultat trotuare și drumuri cu asfaltul lăsat, gropi, cârpeli. Am dat câteva zeci de amenzi. Sunt cazuri în care constructorii înțeleg și refac bine lucrarea, sunt cazuri în care refacerea e tot de mântuială. Așa că, acum am venit cu un regulament care să impună, încă din faza de proiectare și înainte de a sparge, măsuri clare care să fie planificate și bugetate de constructor. Sunt reguli prin care ne asigurăm că la finalul șantierului de schimbare a conductelor, timișorenii au întreaga zonă refăcută uniform și de calitate”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Potrivit noilor reguli, executanții sunt obligați să încheie contract cu un operator economic autorizat pentru colectarea, transportul şi depozitarea/incinerarea (dacă e cazul) deșeurilor rezultate din lucrare. Totodată, piatra cubică, pavelele sau orice alt material rezultat care poate fi valorificat, se vor preda Primăriei. Noile norme tehnice pentru intervențiile asupra drumurilor din oraș prevăd și sancțiuni și au fost aprobate astăzi în Consiliul Local cu 19 voturi pentru.

O altă schimbare pentru constructorii constă în obținerea prin Portalul Unic a Acordului administratorului drumului, Permisului de spargere și a Permisului de intervenție.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole