Un mural de 400 de metri pătrați, dedicat campionului David Popovici și realizat în cadrul proiectului Outline Streetart, a fost inaugurat pe strada Simion Bărnuțiu nr. 29 din Timișoara. Lucrarea transmite mesajul „Scrie-ți povestea prin sport”, promovat la nivel național de Asociația E.D.I.T. și Raiffeisen Bank România.
Muralul, semnat de artistul RECIS din cadrul Sweet Damage Crew și realizat în 15 zile de lucru, devine un nou reper urban și își propune să inspire tinerii prin valorile asociate performanței sportive: disciplină, motivație, consecvență și încredere în propriul potențial. Proiectul a fost aprobat de Primăria Timișoara și se înscrie în direcția transformării orașului într-un spațiu deschis dialogului și educației vizuale.
Lucrarea îl omagiază pe unul dintre cei mai apreciați sportivi români, dublu campion mondial și european, recunoscut la nivel internațional pentru performanțele și determinarea sa. „Îi încurajez pe toți copiii și tinerii din România să descopere sportul ca pe o sursă de energie și să își urmeze cu încredere visul în orice domeniu aleg”, transmite David Popovici.
Artistul RECIS descrie muralul ca pe „o narațiune vizuală despre disciplină, efort și progres”, care surprinde emoția și intensitatea parcursului unui sportiv către performanță.
La rândul său, Liviu Zorilă, președintele Asociației E.D.I.T. și fondator al Outline Streetart Festival, subliniază rolul educativ al artei stradale: „Mesajul și povestea lui David merită spuse cât mai multor tineri din toată România”.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank România, care continuă să susțină inițiative dedicate tinerilor și sportului. „Prin acest mural celebrăm reușitele lui David Popovici și ne arătăm recunoștința pentru un campion care unește românii în jurul unor valori precum perseverența, respectul și dorința de a deveni mai buni în fiecare zi”, afirmă Laura Mihăilă, director de marketing al instituției.
