Timișoara: Consiliul Local a aprobat taxele și impozitele pe 2022 – persoanele fizice vor plăti cu 20% mai mult

Consilierii locali din Timișoara au aprobat ieri noile taxele și impozitele pentru anul viitor.

Proiectul de hotărâre a fost revocat deoarece precedentul a fost contestat de consilierii opoziției, de la PNL, PSD și Pro România, din cauza numărătorii defectuoase a voturilor.

Aleșii au făcut mai multe amendamente la proiect, însă nu au fost aprobate decât cele ale consilierului USR Paula Romocean, de scutire a revoluționarilor de la plata impozitului auto și cel al consilierului Platformei Liberal Conservatoare Timiș, Raul Ambruș, care a propus ca firmele care plătesc impozitul integral până la 31 martie să beneficieze, la fel ca persoanele fizice, de o reducere de 10 la sută.

Potrivit hotărârii adoptate persoanele fizice care dețin clădiri nerezidențiale vor plăti din 2022 un impozit mărit de trei ori, iar pentru clădirile rezidențiale, impozitele cresc cu 20 la sută.

Totodată, a fost aprobat și un proiect de hotărâre care prevede creșterea taxei pentru eliberarea unui certificat de urbanism în regim de urgență care va costa 3.000 de lei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole