Consiliul Local Timișoara a aprobat, luni, într-o ședință extraordinară de plen, taxele și impozitele locale pe anul 2025.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu 24 de voturi pentru și 2 împotrivă, după ce săptămâna trecută fusese respins de consilierii locali.
Anterior USR, PSD și PNL au anunțat că au ajuns la un consens în privința taxelor locale și au propus un calendar pe scădere a cotelor până în 2028.
Potrivit primarului Dominic Fritz, cele trei partide au convenit la o scădere progresivă a cotei de impozitare pentru clădiri nerezidențiale.
“Sunt de acord ca pe termen mediu să scadă impozitele pentru clădirile nerezidențiale și sunt de acord ca acest proces să înceapă în acest an, de aceea vă propun astăzi să votăm o cotă de 1.7%, adică să fie mai mică decât a fost oricând începând cu 2018, iar în anii următori vom avea o scădere anuală. Oricum ne așteptăm la o schimbare a codului fiscal și vor trebui regândite aceste cote“, a declarat primarul Dominic Fritz în plenul CLT.
Proiectul de hotărâre votat a păstrat bonificația de 10% acordată celor care își plătesc taxele până la finalul lunii martie.