Timișoara: cazul de corupție de la Spitalul Municipal se extinde – cinci medici şi o asistentă duși la audieri fiind acuzați de luare de mită – ar fi luat de la pacienții cu cancer inclusiv borcane cu miere şi bulion pe lângă plicuri cu bani

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au început audierile, după ce un medic de la Spitalul Municipal Timişoara a fost prins în flagrant de către ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie, în timp ce a luat mită de la o pacientă. În total, cinci medici şi o asistentă medicală au fost ridicaţi şi duşi la audieri în acest caz, cu toţii fiind cercetaţi pentru mită de peste 40 de ori. Cadrele medicale nu ar fi primit doar bani, ci şi borcane cu miere de albine sau bulion.

Audierile în cazul mitei de la Spitalul Municipal Timişoara au început, miercuri după-amiaza, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Ofiţerii DGA au prins în flagrant un medic de la Spitalul Municipal Timişoara, în timp ce a primit mită. La el a fost găsită suma de 1.000 de euro, dar şi 1.200 de lei. În faţa procurorilor el ar fi susţinut, potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, că a primit banii de la o pacientă pentru a-i cumpăra acesteia medicamente şi diferite produse medicale în vederea unei viitoare intervenţii chirurgicale.

Şi celelalte cadre medicale ridicate şi duse la audieri sunt cercetate pentru că ar fi primit mită. Cei vizaţi de anchetatori ar fi primit mită de peste 40 de ori, începând din luna aprilie. În unele cazuri, susţin sursele citate, au fost primite plicuri cu bani, iar în alte cazuri, borcane cu miere de albine sau bulion.

De asemenea, sursele citate afirmă că niciunul dintre cei 5 medici şi asistenta medicală, cercetaţi în dosarul de luare de mită, nu ar fi condiţionat actul medical de primirea banilor sau a produselor.

Miercuri seară, ofiţerii anticorupţie continuă percheziţiile la locuinţa medicului care a fost prins în flagrant şi au făcut deja percheziţii la locuinţele celorlaltor cadre medicale cercetate, precum şi la camera de gardă, respectiv ambulatoriul Secţiei de Chirurgie Oncologică din cadrul Spitalului Municipal Timişoara. În urma percheziţiilor au fost ridicate documente şi diferite sume de bani.

Ofiţerii DGA au făcut 9 percheziţii în Timişoara, la Spitalul Municipal şi la locuinţele unor cadre medicale de la această instituţie sanitară. Un medic de la Secţia de Chirurgie Oncologică a Spitalului Municipal a fost ridicat în urma unui flagrant. Asupra lui a fost găsită suma de 1.000 de euro, bani pe care nu i-a putut justifica. Flagrantul a avut loc după ce medicul a încheiat un examen Papanicolau făcut unei paciente, el fiind specializat în ginecologie oncologică.

La aceeasi Secţie de Chirurgie Generală Oncologică, în anul 2022, anchetatorii l-au ridicat pe medicul Octavian Mazilu, tot pentru luare de mită.

Acesta era pe atunci şeful secţiei, iar anterior fusese chiar manager al Spitalului Municipal Timişoara. În 2023, Mazilu a fost condamnat de Tribunalul Timis în prima instanţă la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 70 de zile de muncă în folosul comunităţii, pentru luare de mită în formă continuată.

Din 1 iulie 2023, doctorul a fost numit director medical interimar la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin şi activează şi într-o clinică privată din Mehedinţi.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole