Timișoara: Biroul de Legătură al Parlamentului European oferă un program de training pentru tineri jurnaliști – aplicațiile se pot trimite până la data de 22 octombrie

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România anunță prelungirea termenului limită pentru transmiterea candidaturilor la programul de training pentru tineri jurnaliști până la data de 22 octombrie 2023.

Trainingul în domeniul afacerilor europene se va desfășura la București, în perioada 16-19 noiembrie 2023, iar cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, care va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European. 

Costurile de transport și cazare în București sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să fie absolvenţi ai unui program de studii universitare de licenţă, să aibă o experienţă de lucru în instituţii de presă care să nu depăşească  trei ani și să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, până la data de 22 octombrie 2023.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de maximum o pagină, redactată în limba română, și care să releve motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul lor profesional;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează;

– O selecție de maximum 3 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la începutul lunii noiembrie.

Contact

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 730 015 141.

Context

Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE.

Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole