Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a inaugurat vineri, 26 septembrie 2025, noua Sală de Sport din Calea Ghirodei nr. 32, un obiectiv modern și necesar sportului universitar și local. Evenimentul a fost marcat printr-o conferință de presă, prilej cu care s-a anunțat și revenirea echipei de baschet masculin a orașului la denumirea consacrată – SCM Politehnica Timișoara.
Asocierea dintre UPT și echipa de baschet marchează o etapă importantă în sprijinirea sportului de performanță, prin îmbinarea tradiției academice a Politehnicii cu experiența competițională a clubului. Finanțarea formației va continua să fie asigurată de Primăria Timișoara.
„Ne interesează să avem partenariate în primul rând cu Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, nu doar în sport. (…) Suntem prima universitate din România care a introdus, după modelul american, locuri speciale dedicate sportivilor de performanță”, a declarat conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul UPT.
Fostul rector al universității, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, cel care a inițiat proiectul noii săli, a subliniat importanța acesteia pentru comunitate: „Am demarat tot ce înseamnă pregătirea pentru o finanțare prin CNI. Cred că această sală nu este doar importantă, ci și necesară pentru sportul din Timișoara.”
La rândul său, Ovidiu Merean, consilier local și președintele CA al SCM Timișoara, a evidențiat că parteneriatul cu Politehnica reprezintă un atu pentru sportul timișorean: „Politehnica are, de departe, cel mai puternic brand în sportul timișorean.”
Alexandru Dedu, managerul clubului, a punctat că „există un singur brand cu rezonanță națională – Poli/Politehnica – iar acest lucru trebuie valorificat”, în timp ce directorul SCM, Cătălin Costinaș, a completat: „Colaborarea cu Politehnica a fost mereu bună. Sperăm să obținem rezultate și la baschet și să dezvoltăm și echipe feminine.”
Istoric și palmares
Baschetul masculin timișorean are rădăcini adânci în Politehnică, echipa fiind fondată în 1950, în cadrul Institutului Politehnic Timișoara. De-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri – de la Știința și Universitatea, la Politehnica Elba, Elba Petrom sau BCM Elba, până la SCM winsed.swiss.
Formația evoluează neîntrerupt în prima divizie din 1987 și are în palmares două Cupe ale României (2010, 2015), alături de numeroase finale naționale și internaționale.
Echipa este antrenată de bosniacul Dragan Petričević, aflat la al treilea mandat pe banca timișorenilor. Cu el au fost cucerite singurele trofee din istoria clubului.
Prezent și perspective
În noul sezon 2025/2026, SCM Politehnica Timișoara a disputat deja primul meci oficial în Cupa României, în deplasare, cu CSM Târgu Mureș (77-106). Returul va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, în Sala „Constantin Jude”, iar startul campionatului Ligii Naționale este programat pe 1 octombrie.
Revenirea sub egida Politehnicii este privită ca un pas strategic pentru consolidarea identității sportive a orașului, într-un context în care baschetul continuă să fie unul dintre cele mai iubite sporturi de echipă din Timișoara.
