Timișoara: aventură pe Bega cu vaporul Pelicanul – plimbare de 2 ore la bordul celebrului vas cu plecare joi, de la ora 16:00 – participații vor primi catalogul Ecluze pe Bega

Nu rata o nouă ocazie de a descoperi frumusețea malurilor Begheiului în această perioadă în care natura renaște.

Punem la bătaie 60 locuri la bordul Pelicanului joi, 28 martie 2024, cu ridicarea ancorei la ora 16.00, de la pontonul D’Arc pe Mal. Nu sunt necesare rezervări prealabile, tot ce trebuie să faceți este să veniți la locul de îmbarcare la ora 15.45 și veți putea petrece 2 ore extrem de plăcute la bordul unui vas legendar al Timișoarei. Bonus: primiți catalogul EpB2023, care sintetizează informațiile culese pe parcursul anului trecut și fragmente din istoria canalului și a regiunii“, arată organizatorii de la Ecluze pe Bega.

Proiectul Ecluze pe Bega pune punct final joi activităților din anul 2023, prin lansarea catalogului EpB, un material ce sintetizează informațiile noi pe care echipele de specialiști din cadrul proiectului le-au acumulat pe parcursul anului trecut, în patru capitole întinse pe 150 pagini.

Catalogul EpB își propune să fie un ghid de bune practici pentru o relaționare responsabilă cu Bega de mâine, dar și să reunească fragmente din istoria Banatului și a Timișoarei, alături de sinteza evenimentelor petrecute în 2023 sub egida Ecluze pe Bega.  Catalogul se va lansa joi, 28 martie 2024, într-o zi plină de evenimente“, mai arată sursa citată.

Catalogul Ecluze pe Bega se distribuie în mod gratuit, tirajul fiind de 500 exemplare. În perioada următoare va fi lansată și ediția în limba engleză, destinată în principal partenerilor din Serbia ai proiectului, cu scopul conturării unei strategii comune privind corpul de apă ce ne unește. Proiectul ”Ecluze pe Bega / Conexiuni culturale” a făcut parte din Programul cultural național ”Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și a fost finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole