Timișoara: anchetă internă la Poliția de Frontieră – cinci albanezi cu interdicție în Spațiul Schengen au intrat în România – au fost depistați pe o stradă din oraș și au spus că au intrat pe la Moravița unde unde ar fi fost ajutați să treacă

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Timişoara a declanşat o anchetă internă, după ce cinci cetăţeni albanezi care aveau interdicţie de a pătrunde în Spaţiul Schengen au reuşit să intre în România. Aceştia au fost depistaţi de poliţişti pe o stradă din Timişoara.

Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii de la Secţia 4 Timişoara au oprit pentru control o maşină în care se aflau cei cinci cetăţeni străini. În urma verificărilor, s-a constatat că aceştia figurau cu interdicţie de intrare pe teritoriul statelor din Spaţiul Schengen.

În discuţiile purtate cu poliţiştii, albanezii au declarat că au ajuns în România în urmă cu câteva zile, prin Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, unde ar fi fost ajutaţi să treacă.

Cei cinci au fost predaţi Inspectoratului General pentru Imigrări, iar în cadrul Poliţiei de Frontieră Timişoara a fost deschisă o anchetă internă pentru a se stabili în ce împrejurări au fost autorizaţi să intre în ţară, deşi figurau cu interdicţie pentru Spaţiul Schengen.

Foto: arhiva

Recomandările noastre

Cele mai citite articole