Un tânăr de 19 ani a fost agresat în noaptea de 1 februarie 2026, în jurul orei 04:30, în zona străzilor Lascăr Catargiu – Daliei din Timișoara, în fața localului Like Pub. Victima, Lucas, fiul consilierei locale PSD din Dumbrăvița, Alina Sperlea, a fost transportată la spital cu răni grave.
Potrivit unei informări oficiale transmise luni, 2 februarie, de Alexandra Petrovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au observat un grup de tineri cu comportament agitat pe strada Daliei, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Din primele verificări a reieșit că tânărul de 19 ani, aflat la ieșirea dintr-un club, ar fi fost implicat într-un conflict spontan, fiind agresat fizic și lovit cu un obiect contondent.
În urma investigațiilor, au fost identificați doi tineri de 22 de ani, bănuiți de comiterea faptelor. Inițial, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul Poliției.
Marți, 3 februarie, precizează că magistrații au dispus măsura arestului preventiv la domiciliu pentru cei doi suspecți.
Printre persoanele implicate și menționate în presă se află doi fotbaliști de la Politehnica Timișoara – Cosmin Huminic și Denis Tătaru – precum și Robert Damșa, fost jucător al CS Giroc. De asemenea, în imagini surprinse de camerele de supraveghere, apărute în spațiul public, apare și fotbalistul Sebastian Avramescu.
Conform IPJ Timiș, cei doi tineri plasați sub măsura arestului la domiciliu sunt Robert Damșa și Cosmin Huminic.
Mama victimei, consiliera Alina Sperlea, a declarat: ”Eu întreb un singur lucru: echipa în cantonament sau în cluburi? Pentru că în filmare se vede clar că erau în club. Faptul este că echipa nu era unde trebuia să fie, iar fiul meu a ajuns să fie bătut”.
Incidentul a ridicat întrebări legate de finanțarea din bani publici a unor echipe și comportamentul sportivilor, având în vedere că fotbaliștii se aflau în club după ora 04:30, deși Poli Timișoara primește fonduri de la Universitatea Politehnica, Consiliul Județean și Primăria Timișoara.
Duminică, clubul Politehnica Timișoara a transmis un comunicat oficial prin care se delimitează de comportamentele neadecvate ale jucătorilor: ”Condamnăm ferm asemenea comportamente, care nu au nimic de-a face cu spiritul clubului și valorile pe care le promovăm. Cei doi jucători nominalizați în presă nu mai fac parte din lotul lui Poli, lor fiindu-le găsite angajamente la alte cluburi pentru a evolua în partidele rămase din actuala stagiune. Lotul de seniori actual se află la hotelul clubului, urmând să se deplaseze peste două zile în cantonament în Turcia. Politehnica Timișoara nu va mai face comentarii suplimentare până la finalizarea anchetei”.
Cert este că unul dintre fotbaliștii participanți la scandal, Sebastian Avramescu, dar față de care nu a fost luată nicio măsură legală, a fost inclus în lotul echipei care a plecat în cantonament în Turcia, în ciuda delimitărilor de duminică ale clubului.
”Astăzi, 3 februarie, alb-violeții încep cantonamentul de iarnă din regiunea Antalya, Turcia.
Antrenorul Dan Alexa se bazează în acest stagiu de pregătire pe 26 de nume (trei portari, respectiv 23 de jucători de câmp). Nouă dintre aceștia sunt jucători „sub vârstă”.
Lotul alb-violet pentru cantonament:
Portari: Sebastian Micu, Mihai Pînzariu, Mihai Enășescu;
Fundași: Aurel Vlaicu, Cornel Ene, Pedro Paul, Călin Toma, Andres Bologa, Eduard Amariei;
Mijlocași: Ion Vasluian, Romario Benzar, Viorel Vîrtej, Călin Fazekas, Claudiu Savianu, Andrei Gavrilă, Iosif Liviu Rotariu, Raul Ailenei, Fabian Marincu, Alin Țegle, Eric Adam, Robert Burlacu-Luca;
Atacanți: Vlad Morar, David Popa, Raul Haiduc, Sebastian Avramescu, Godberg Cooper”, a transsmis Poli Timișoara.
