Timișoara: 500 de participanți la prima ediție a Marii Dictări – evenimentul a fost inspirat de celebrul concurs parizian al scriitorului şi criticului Bernard Pivot

Timişoara a găzduit, duminică, în Piaţa Libertăţii, prima ediţie a „Marii Dictări”, un eveniment inedit dedicat limbii române, care a reunit 500 de oameni de toate vârstele, de la cel mai tânăr participant – un copil de 9 ani – până la „seniorul” de 87 de ani. Concursul este inspirat de proiectul parizian „La Grande Dictée des Champs Élysées”, al scriitorului şi criticului Bernard Pivot.

Evenimentul a adus împreună elevi, studenţi, profesori şi pasionaţi de limba română, care au scris pe hârtie textul rostit de actorii Medeea Marinescu şi Bogdan Spiridon. În deschidere, primarul Dominic Fritz a citit un fragment dintr-un text semnat de scriitorul timişorean Daniel Vighi.

„Peste 500 de timişoreni au scris azi la Marea Dictare, din dragoste pentru limba română. Seniorul dictării a avut 87 de ani şi mă înclin în faţa respectului pe care îl are pentru cuvântul scris. A fost prima ediţie a unui eveniment prin care Timişoara celebrează limba română şi pe toţi cei care înţeleg că regulile gramaticale nu sunt un moft”, a transmis edilul pe pagina sa de Facebook.

Lucrările vor fi corectate până joi, când câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unui eveniment organizat în Parcul Rozelor. Premiul I este de 3.000 de lei, premiul al II-lea de 2.000 de lei, iar premiul al III-lea de 1.000 de lei. Organizatorii au precizat că nu se vor admite contestaţii.

Manifestarea şi-a propus să readucă în prim-plan frumuseţea limbii române scrise corect, într-o perioadă dominată de tastaturi şi ecrane, şi ar putea deveni o tradiţie anuală la Timişoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole