Poliţiştii hunedoreni au venit în ajutorul unei mame cu doi copii, victimă a violenței domestice, nevoită să fugă din calea unui soț violent
În preajma sărbătorii creștine a Învierii Domnului, poliţiştii hunedoreni au avut iniţiativa de a sprijini material şi spiritual o familie monoparentală – victimă a violenţei domestice.
“Cei doi micuţi, în vârstă de 11 şi 13 ani, care trăiesc împreună cu mama lor într-o locuinţă protejată din judeţul Hunedoara, au fugit din calea unui tată violent în toiul iernii, în urmă cu mai bine de trei ani. Impresionaţi de drama acestei familii monoparentale, poliţiştii Biroului Protecția Animalelor din cadrul IPJ HUNEDOARA au organizat o colectă benevolă, în urma căreia au cumpărat alimente de primă necesitate, dulciuri și haine, pe care le-au oferit, în prag de sărbători, celor doi frăţiori şi mamei lor (nu a fost uitată nici pisica familiei). La plecare, oamenii legii au promis că vor oferi şi pe viitor sprijin material familiei respective, astfel încât cei mici să îşi poată continua studiile şi, poate, într-o zi, să opteze pentru o carieră în Poliția Română. Acesta este este deja al treilea an consecutiv în care polițiștii sunt alături de familia greu-încercată, uniți în dorința de a le face celor doi frățiori și mamei lor, sărbătorile mai frumoase. Gestul umanitar al poliţiştilor hunedoreni îşi propune să atragă atenţia asupra urmărilor dramatice ale violenţei în familie, dar şi asupra conştientizării victimelor acestui gen de infracţiuni cu privire la necesitatea de a sesiza Poliţia şi de a solicita emiterea ordinului de protecţie provizoriu, atunci când situaţia o impune“, a trasnmis Poliția Hunedoara.