Timișoara 2023 – instalație unică FABER și UPT – colecții de obiecte și componente împrumutate din liniile de producție ale fabricilor

Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) şi FABER au lansat expoziţia ”Bright Cityscapes: Mirroring the Ecosystem”, în cadrul deschiderii oficiale a Capitalei Europene a Culturii, şi care va putea fi vizitată ulterior în spaţiile centrului universitar.

Expoziţia previzualizează o cercetare continuă şi multifocală asupra economiei Timişoarei.

Cu această ocazie, rectorul UPT, Florin Drăgan, a subliniat, sâmbătă, deschiderea pe care instituţia academică o acordă evenimentelor culturale, în special în acest an, al Capitalei Culturale Europene. În acest an se aniversează şi 100 de ani de campus universitar în Timişoara, respectiv inaugurarea Facultăţii de Mecanică, ce avea să fie prima clădire a UPT, în prezenţa Regelui Ferdinand.

„Universitatea Politehnica Timişoara a lansat conceptul de Campus Creativ UPT, prin care întreaga comunitate academică, profesori, studenţi, dar şi partenerii din mediul economic sunt încurajaţi să inoveze, contribuind astfel la crearea lumii de mâine, expoziţia Bright Cityscapes fiind, din acest punct de vedere, o reflectare a noii viziuni şi a strategiei UPT”, a arătat conf. Florin Drăgan.

Oana Simionescu, din partea FABER, a prezentat conceptul care a stat la baza expoziţiei, munca depusă pentru pregătirea şi realizarea acesteia, precum şi etapele care vor urma în cadrul proiectului.

Curatorul expoziţiei, Martina Muzi, a subliniat, în cadrul unui tur ghidat, scopul expoziţiei, modul de realizare a acesteia, dar şi imensa muncă de cercetare care a fost depusă pentru documentarea proiectului.

”Bright Cityscapes” este un program multidisciplinar care urmăreşte crearea unui laborator de design pentru oraş, unul interesat să observe, să răspundă şi să acţioneze asupra urgenţelor contemporane prin intermediul disciplinei de design, arhitectură şi cultură digitală. Pornind de la o cercetare conturată în jurul ecosistemul productiv şi academic al Timişoarei, programul reuneşte gânditori internaţionali, designeri, sociologi, reţele creative, mediul academic, instituţii şi companii, se arată într-un comunicat.

Spaţiul expoziţional aduce împreună cercetări bazate pe date, colecţii de obiecte, componente, materii prime şi documentaţie fotografică. Obiecte banale, cu funcţii, forme şi substanţe diferite, sunt împrumutate de la companii, din liniile lor de producţie. Fotografiile ilustrează perspective asupra unor spaţii inaccesibile, unde zone ale fabricilor, muncitorii, maşinile şi infrastructurile sunt în funcţiune nonstop, în spatele uşilor închise.

Întreaga instalaţie este produsă în cadrul centrelor industriale locale. Ansamblul expoziţional foloseşte mobilierul uzual al liniilor de asamblare ale fabricilor şi regândeşte designul acestora pentru a găzdui elementele materiale şi vizuale ale cercetării. Fiind un sistem modular care reflectă repetiţia şi standardizarea industriei de producţie globale, compoziţia generală creează premisele unei reflecţii asupra dependenţei contemporane dintre forţele de producţie locale şi multinaţionale.

”Mirroring The Ecosystem” este începutul unei investigaţii care porneşte din Timişoara, iar apoi construieşte noi traiectorii cu scopul de a dezvălui naraţiuni contemporane prin şi despre design. 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole