Festivităţile de deschidere a Capitalei Culturale Europene – Timişoara 2023 s-au încheiat într-un mediu select dedicat literaturii şi sculpturii, care s-au contopit sub numele lui Constantin Brâncuşi, iar Doina Lemny a început deja să viziteze spaţiile în care va curatoria, în luna septembrie cea mai mare expoziţie dedicată artistului, în România, intitulată „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, parte a programului TM2023.
„Astăzi este lansarea ultimelor mele două cărţi, ambele apărute la aceeaşi editură pariziană Gourcuff Gradenigo. ‘Brancusi, la chose vraie / Brâncuşi, lucrul adevărat’ este o lucrare monografică care adună toată cercetarea mea de ultimă oră, actualizarea unor informaţii pe care eu le-am dat pe parcurs. ‘Brancusi et ses muses / Brâncuşi şi muzele sale’ a apărut foarte recent, în februarie, în librăriile pariziene. Este un subiect pe care eu îl am în minte de ani de zile pe care l-am ţinut de o parte un timp, fiind prinsă în alte evenimente, dar eu aveam adunate informaţii, corespondenţe. Pentru această carte m-am inspirat din arhive, care mi-au fost baza, dar de aici am extins prin lectura unei literaturi imense„, a declarat, Doina Lemny, la închiderea evenimentul care a încheiat deschiderea TM2023.
Cercetând arhive şi corespondenţa artistului, autoarea Doina Lemny a descoperit că însuşi Brâncuşi, care era considerat un afemeiat, vorbea despre muze inspiratoare şi muze protectoare, care îl inspirau şi faţă de care a manifestat tandreţe, dar nu pe toate le-a iubit.
„Brâncuşi invocă muza. Am vrut să scot în evidenţă în carte că Brâncuşi, care era considerat afemeiat, nu era aşa. Brâncuşi adora femeile, iar una dintre muzele lui, Maillol, îmi spunea: ‘Brâncuşi mă mângâia cu privirea’. Acesta era Brâncuşi. Eu aşteptam să-mi dea câteva amănunte, dar ea îmi spunea: ‘Brâncuşi mă mângâia cu privirea. Brâncuşi nu te atingea. Brâncuşi te privea într-o totală discreţie şi se hrănea dintr-o anume poziţie’. Bineînţeles că a avut şi iubiri. Era normal. A avut şi iubiri pe care nu le-a ascuns. Acea Marthe Lebherz a cărei corespondenţă am publicat-o„, a relatat Doina Lemny.
Autoarea volumului dedicat lui Brâncuşi a dezvăluit că în momentul în care voia să publice această scrisoare şi-a pus întrebarea dacă nu comite un păcat, intrând în intimitatea unui bărbat. Dar, apreciază Doina Lemny, chiar Brâncuşi a lăsat poarta deschisă acestei intimităţi, pentru că dacă nu ar fi dorit să-i fie cunoscute aceste părţi din viaţa personală, ar fi distrus respectivele corespondenţe.
„El le-a păstrat (corespondenţele, n.r.), le-a ordonat pe capitole şi unul este cu această Marthe pe care l-am publicat, altul este o corespondenţă foarte bogată cu baroana Renee Frachon, un exemplu de muză, de prietenă cu care nu a avut altfel de relaţii şi care a devenit ‘Muza adormită’. Eu nu am intrat chiar până în alcov, dar se închegase o prietenie între ea, soţul ei care era avocat şi cu care călătorea, şi Brâncuşi. Deci nu era neapărat să fie o relaţie amoroasă. Asemenea, cu alte persoane, cu familia patroanei jurnalului Washington Post, Agnes Meyer. Cele patru fete erau îndrăgostite de Brâncuşi. Una dintre ele, dansatoarea Florence Meyer, devine foarte apropiată de Brâncuşi, dar noi nu ştim şi nu îmi permit, ca autor, să intru mai departe. Faptul că o filmează în atelier, în timp ce dansa, este o relaţie de o frumuseţe care nici nu-ţi permite să mergi mai departe, într-un fel de curiozitate maladivă. Au fost şi alte muze, persoane care au dorit să fie iubite de Brâncuşi, dar artistul nu le-a arătat această iubire, dar nu le-a respins. Le trimitea flori, le însoţea în vizite la vernisaje, în oraş la o cafea, dar nu aveau relaţii. El ştia. A mai fost şi Nancy Cunard, cunoscută ca fiind colecţionară de artă africană şi de amanţi şi pe care a cunoscut-o prin intermediul lui Tristan Tzara, care a fost amantul acesteia. Brâncuşi a fost prieten al acestei femei şi s-a inspirat profund din ea şi de aceea a intitulat opera cea mai bine vândută în urmă cu câţiva ani ‘Portret al unei tinere sofisticate’. Era o frumuseţe a epocii, sofisticată, o poetă, artistă, colecţionară„, detaliază criticul de artă parizian.
Doina Lemny subliniază că aceasta este viziunea sa personală asupra universului sentimental al lui Constantin Brâncuşi, pe care nu a dorit să-l tulbure şi nici să rupă limita misterului.
Cu toate că avea în preajmă foarte multe femei frumoase, pe unele chiar iubindu-le, marele seducător Brâncuşi a fost sedus doar de artă, pe care a slujit-o întreaga viaţă.
