Timiș: un tânăr de 23 de ani a murit într-un salon de tatuaje – ar fi băut 5-6 energizante în timp ce își făcea un desen

Un tânăr de 23 de ani, client la un salon de tatuaje dintr-un mall din Timişoara, a murit, vineri, după ce i s-a făcut rău în incinta salonului. Acolo au ajuns echipaje medicale şi poliţişti, care au constatat decesul bărbatului.

La data de la 12.04.2024, în jurul orei 16:45, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o societate comercială dintr-un complex comercial de pe raza municipiului Timişoara, unui tânăr în vârstă de 23 de ani i s-ar fi făcut rău în incinta unui salon de tatuaj”, a transmis IPJ Timiş.

Potrivit unor martori, cât timp acesta a stat să-și facă un desen pe picior, ar fi consumat 5-6 doze de energizante, înainte să i se facă brusc rău.

Medicii de pe ambulanță care au ajuns acolo nu au mai putut să facă nimic și au declarat decesul tânărului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole