Un tânăr, de 27 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Caransebeș înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.
“În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În acest caz cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale“, a transmis Poliția Timiș.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.