Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați luni, 24 iulie, în jurul orei 14:00, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 59 de ani, în timp ce desfășura activități de săpături în localitatea Chișoda ar fi fost electrocutat.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, medicul de pe echipajul SMURD efectuând manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, declarând decesul bărbatului„, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “ucidere din culpă” și “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
Foto: Arhivă